Mircea Lucescu a avut de gestionat destule probleme în vestiar după ce a fost numit selecționer în 1981. Il Luce avea 36 de ani și încă mai juca la Corvinul, era ca un frate pentru jucători.
Mircea Lucescu l-a păstrat căpitan pe Costică Ștefănescu, 30 de ani, devenit liderul naționalei din 1980, sub comanda lui Valentin Stănescu. Statutul fostului mare libero al Craiovei Maxima era unul de neclintit în vestiar.
Discuțiile au apărut însă în prima parte a campaniei de calificare la EURO 1984 din Franța. După primul meci cu Cipru, 3-1, disputat pe 1 mai 1982, la Hunedoara, Costică Ștefănescu s-a accidentat și a lipsit vreo șapte meciuri din echipa României.
Atunci, Mircea Lucescu i-a dat banderola lui Ilie Balaci, care avea 25 de ani. ”Minunea Blondă” a Științei a fost prima dată căpitanul naționalei în turneul de pregătire din America de Sud, 0-1 cu Argentina, 0-2 cu Peru și 3-2 cu Chile, apoi încă două amicale, cu Japonia (3-1) și cu Danemarca (1-0). Cu nordicii a și marcat golul victoriei.
Balaci a fost căpitan și în partida oficială cu Suedia, 2-0, la București, pe 8 septembrie 1982, a două confruntare din preliminariile CE 1984. Se simțea foarte bine în această postură!
Totul a fost bine și frumos până când s-a întors Costică Ștefănescu. Mircea Lucescu i-a luat banderola lui Balaci și i-a dat-o înapoi lui Ștefănescu. Urma meciul cu Italia, de la Florența, acel 0-0, din 4 decembrie 1982, iar naționala s-a pregătit în Belgia pentru primul duel preliminarii cu campioana mondială en-titre. Cu patru zile înainte, Mircea Lucescu a făcut un amical cu Waterschei, sfertfinalistă în Cupa Cupelor, pe care tricolorii l-au câștigat cu 4-0, goluri Balaci și Gabor, triplă.
FANATIK a aflat după 32 de ani că decizia de a-i fi luat banderola l-a supărat rău de tot pe Ilie Balaci. Apropiații regretatului fotbalist au povestit că după amicalul cu Waterschei Balaci s-a aprins și s-a certat cu Mircea Lucescu, în vestiar, spre stupefacția jucătorilor și a celor din staff.
”Ilie a fost foarte dezamăgit că Mircea Lucescu i-a luat banderola. Nu i se părea corect că i-a întrerupt seria de meciuri în care a fost căpitan de echipă tocmai înaintea meciului cu Italia, pe terenul campioanei mondiale en titre.
Balaci era revoltat, pur și simplu. I-a reproșat lui Lucescu faptul că nu are încredere în el și a amenințat că nu va juca împotriva Italiei. Chiar așa i-a zis: ’Spune-mi de ce nu ai încredere în mine? Nu vreau să joc. Joacă mai bine cu puștii tăi de la Hunedoara”.
FANATIK a refăcut din mai multe mărturi adunate scena tensionată din vestiar. ”Cum poți să vorbești așa?”, a reacționat șocat Mircea Lucescu.
Balaci a ieșit nervors din cabină, dând cu piciorul într-un prosop, și s-a dus să fumeze o țigară. Lucescu a rămas abătut în vestiar, iar secundul Mircea Rădulescu s-a dus să-l calmeze pe Ilie.
Mircea Lucescu nu a cedat presiunilor lui Ilie Balaci. Cu Italia căpitan a fost Costică Ștefănescu, iar Ilie Balaci a jucat tot meciul. România a reușit un egal eroic în 10 oameni din minutul 54, după eliminarea lui Țicleanu.
Până la finalul carierei la națională, Ilie Balaci a mai fost căpitan o singură dată într-un amical cu Turcia, 3-1, la Târgu Mureș, în care a marcat de două ori. Se întâmpla pe 9 martie 1983, când din echipă lipsea Costică Ștefănescu.
Ilie Balaci avea să facă un meci mare împotriva Italiei, la București, victorie istorică, 1-0, luminată de zeci de mii de fălcii din tribunele bătrânului ”23 August”. Balaci s-a distrat cu fundașul de fier Gentile și i-a așezat cu măiestrie lui Boloni mingea pentru șutul bombă cu care legendarul Dino Zoff a fost învins.
România s-a calificat la EURO 1984, dar Ilie Balaci nu a fost la turneul final din Franța, unde au participat 8 echipe naționale!
Balaci s-a accidentat grav în februarie 1984, după ce a fost faultat brutal de Grigore Arezanov, într-un meci jucat de Universitatea Craiova la Baia Mare. Ilie a sperat însă că își va reveni și Lucescu îl va lua la Campionatul European. Nu s-a întâmplat, iar unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria fotbalului românesc a rămas fără să aibă vreun turneu final în palmares.
Recent, Mircea Lucescu a povestit un alt episod tensionat pe care l-a avut cu Ilie Balaci înainte de EURO 1984. ”Am avut o discuție cu el înainte de Campionatul European din ’84. Am jucat în ’83, vara, nu se terminase competiția, urma să jucăm cu Cehoslovacia. Am jucat un turneu la Paris, cu PSG, Botafogo și Saint-Etienne și l-am câștigat noi.
Acolo am avut cu el o problemă, că a driblat pe toată lumea și era poarta goală, trebuia să dea pase… Era un turneu pe care voiam să-l câștigăm, pentru că voiam să impunem imaginea României în conștiința publicului de acolo și aveam nevoie de rezultate. Și nu a mai dat, a pierdut mingea și la pauză m-am supărat pe el și i-am reproșat așa mai agresiv.
El a răspuns ceva și eu regret și acum că am făcut asta, că pe urmă a intrat în teren, a jucat și s-a accidentat. Și a fost primul lui accident. După care s-a refăcut greu, pentru el am fost la Ștefan Andrei (n.r. fost Ministru de Externe), să îl rog să îl ajute să ajungă în străinătate, și altcineva nu ne-a dat voie.
A fost operat la Craiova și i-a tăiat ligamentele. A durat șase luni până când și-a revenit, și în februarie ’84 s-a reaccidentat, la Baia Mare, și nu și-a mai revenit. Și eu nu am mai putut să îl iau la turneul final.
Și asta îmi pare rău, pentru că a venit cu noi, a stat cu noi, spera să vină la Campionatul European, pentru că a ajutat foarte mult la calificarea noastră. Asta s-a întâmplat cu el, dar după am rămas în relații foarte bune”, a adăugat tehnicianul, la podcastul Fain & Simplu.
Ilie Balaci a decedat pe 21 octombrie 2018, la vârsta de 62 de ani. Fostul internațional a jucat 69 de meciuri pentru echipa națională și a marcat 8 goluri.
Balaci a debutat la prima reprezenativă la vârsta de 17 ani, 6 luni și 10 zile, sub comanda lui Valentin Stănescu, într-un amical Franța – România 1-0, disputat pe Parc des Princes la data de 23 martie 1974.