Unul dintre cele mai importante meciuri din finalul sezonului regulat din SuperLiga, dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj, a avut parte de un scandal înainte de fluierul de start.
De-a lungul ultimilor ani, au existat tot felul de discuții cu privire la prezența masivă a suporterilor echipei Universitatea Cluj în Gruia, pentru meciurile cu CFR Cluj, iar pentru a încerca să prevină eventuale neplăceri, Iuliu Mureșan a decis să le dea bilete „studenților” în peluză, peste numărul minim alocat, iar astfel sunt așteptați peste 3000 de fani ai grupării oaspete.
Totuși, chiar dacă s-a încercat ca totul să fie fără probleme, se pare că înainte de startul partidei, cu aproximativ o oră rămasă, cei de la Jandarmerie au fost acuzați de fanii Universității Cluj de un comportament abuziv. Aceștia au fost ținuți în afara stadionului și nu au fost lăsați să intre, asta chiar dacă timpul trecea și se apropia ora de start a partidei.
Confruntarea din Gruia este una care s-ar putea petrece și în play-off, ambele echipe fiind într-o luptă acerbă pentru a-și asigura o clasare între primele 6. Înainte de duelul direct, CFR Cluj avea 38 de puncte și era la un singur punct de FC Botoșani, echipă care este pe locul 6. Formația condusă de Cristiano Bergodi are 42 de puncte și începe partida cu o liniște mai mare în ceea ce privește clasamentul. În tur, U Cluj și CFR Cluj au remizat, 2-2.
”U Cluj e în play-off, nici nu se discută. U Cluj e în play-off. N-au nicio presiune. Din punctul meu de vedere, în momentul de față, noi mai avem nevoie de șapte puncte în cinci etape pentru a juca în play-off. Pentru că dacă până acum am tot câștigat, dar nu se întâmpla nimic, acum toate echipele joacă între ele. Deci e imposibil să câștige toate, nu se mai poate. Deci, din momentul de față, noi dacă mai facem șapte puncte, cu 45 părerea mea este că suntem în play-off”, a declarat Daniel Pancu.