News

Scandal între candidații actori. Bogdan Stanoevici îl critică pe Mircea Diaconu: „Este un șomer. Pune în scenă o mare păcăleală”

16.09.2019 | 14:45
Scandal intre candidatii actori Bogdan Stanoevici il critica pe Mircea Diaconu Este un somer Pune in scena o mare pacaleala

Scandal între actorii care candidează pentru „rolul” de președinte al țării. Candidatul independent Bogdan Stanoevici îl acuză pe Mircea Diaconu că este prefăcut. Stanoevici susține că rivalul său minte când spune că este independent, întrucât el este susținut de două partide, îl numește pe acesta „șomer” și „mincinos”. De asemenea, Stanoevici a anunțat că mai are nevoie de 50.000 de semnături până la pragul impus de Biroul Electoral Central și că s-a descurcat singur, fără sprijinul celorlalte partide.

Bogdan Stanoevici sare la gâtul lui Mircea Diaconu

Stanoevici susține că el nu are nevoie de sprijin politic și nici nu este susținut de aceste partide: „Nu am nevoie de niciun sprijin logistic. Merg la prezidenţiale pentru oameni, pentru că ei mi-au cerut-o, nu fac dealuri, alianţe sau aranjamente.  Au fost voluntari care au vrut ei să se ducă prin oraşe sau comune, am mers şi eu în Braşov sau alte câteva locuri din ţară, cu motocicleta, tot ce am cheltuit a fost din salariul meu”.

„Dacă m-au ajutat unul sau altul, dintre cei care cred în mine, au făcut-o în sensul că mi-a dat unul un cort, cu titlu gratuit, unde am strâns semnături, altul mi-a tipărit câteva flyere. S-au implicat voluntari fiindcă mi-am lansat candiatura pentru oameni, pentru că au nevoie de acest demers, nu pentru mine. Eu am un job, nu sunt şomer, ca Mircea Diaconu, sau alţii care trăiesc din politică”, a declarat Bogdan Stanoevici, potrivit DC News.

Scandal între Mircea Diaconu și Bogdan Stanoevici, actorii candidați la alegerile prezidențiale din acest an
Scandal între Mircea Diaconu și Bogdan Stanoevici, actorii candidați la alegerile prezidențiale din acest an

Bogdan Stanoevici: „Mircea Diaconu nu mai este de mult actor”

Bogdan Stanoevici a continuat apoi la adresa fostului europarlamentar: „Mircea Diaconu nu mai e demult actor, a abandonat această meserie, e politician. S-a rupt de legătura cu oamenii. Candidatura lui e o mare păcăleală, o mare minciună. Să fim serioşi: cum să fie independent, dacă e susţinut de două partide”, a adăugat actorul.