Fotbal intern

Scandal la Dinamo! Cine este omul care a venit să-şi ceară banii de la Cortacero. Exclusiv

14.11.2020 | 22:59
Scandal la Dinamo Cine este omul care a venit sasi ceara banii de la Cortacero Exclusiv
ADVERTISEMENT

Dinamo s-a transformat din telenovelă în film horror. Dacă anul trecut Ionuț Negoiță anunța public printr-o conferință de presă că vinde clubul pe un leu, între timp s-a preluat de trei luni de către niște spanioli, iar modul în care aceștia au ajuns să fie la Dinamo pare de domeniul fantasticului.

Conform informaţiilor FANATIK, cel care a venit cu ideea cumpărării clubului este un român, Toma Sapasu, originar din Teleorman, dar care locuiește în Spania, care avea legături cu omul trimis de Cortacero acum să supervizeze afacerea Dinamo, Jose, un personaj care stă în umbră, dar care s-a mutat în România și este prezent la toate întâlnirile importante ale clubului, dar și la birourile echipei din Ștefan cel Mare.

ADVERTISEMENT

Jose i-ar fi transmis informația lui Cortacero că Dinamo este de vânzare, iar Sapasu a vorbit mai departe în România cu Dorin Şerdean, care a vorbit la rândul său cu Țălnar, acesta având legături la Dinamo.

Nou scandal la Dinamo! A venit să-şi ceară banii daţi lui Pablo Cortacero

Interesant este că Sapasu ar fi împrumutat și spaniolii cu bani, iar văzând că Cortacero nici nu i-a înapoiat banii, dar nici nu are de gând să aducă bani la club, a mers de două ori la Rin să afle ce se întâmplă, când își recuperează banii, așa cum a informat gsp.ro. Acesta le-a transmis spaniolilor că are o nouă ofertă pentru club de la un grup de investiții spaniol, ”Urban and Credit Salbo SL”.

ADVERTISEMENT

Persoanele care însă l-au văzut venit la Rin au fost mirate de înfățișarea lui Toma Sapasu, care a venit cu pantofi cu lac și o pălărie pe cap. ”Vă dați seama în ce hal a ajuns Dinamo dacă au venit oameni la birouri să-i tragă la răspundere și să le ceară bani spaniolilor”, au mărturisit pentru FANATIK persoane prezente la întâlnirea de la Rin.

Avocatul lui Dinamo i s-a destăinuit lui Ioan Becali

”Mi-e teamă că banii ăștia care s-au băgat până acum la club, 300, 400, 500 de mii de euro nu sunt aduși din Spania, Sunt de pe aici, de prin Alba Iulia, de undeva. Avocatul lui Dinamo, Vali Gheorghiță, îmi spunea: ‘Giovanni, miros ceva, nu e bine. Ceva miroase’. Iar toată contabilitatea lui Dinamo e acolo, pe masa lui Gheorghiță”, a declarat Giovanni Becali la Digi Sport Matinal.

ADVERTISEMENT

Pablo Cortacero însă nici nu a vrut să audă de a ceda acțiunile și le-a spus oamenilor săi să nu-l mai primească pe Sapasu la birouri, așa că a doua oară când Toma Sapasu a venit la Rin nu a mai fost primit. Rămâne însă de văzut cum se va termina situația de la Dinamo.

Din informațiile FANATIK, Cortacero ar fi trimis 400.000 de euro vineri, dar întrebarea este dacă aceștia vor ajunge sau nu până la urmă în conturile clubului sau se vor bloca iar pe undeva. Chiar dacă vor ajunge aceștia nu vor fi suficienți nici să plătească jucătorilor salariile pe luna octombrie, bugetul lunar de salarii fiind undeva la 500.000 de euro cu tot cu taxe. Astfel, mai mult ca sigur fotbaliștii vor rămâne tot cu 2 luni restante! Fără să se mai pună la socoteală cheltuielile și datoriile urgente ale clubului din Ștefan cel Mare, care se măresc pe zi ce trece.

ADVERTISEMENT