Gheorghe Mustață a reacționat după ce Mihai Stoica (61 de ani) s-a declarat deranjat de faptul că suporterii FCSB-ului i-au constestat în mod dur pe jucători după meciul din deplasare cu Sepsi, scor 0-0. Mai exact, le-au reproșat lipsa de atitudine din acea partidă. În replică, oficialul clubului a apreciat că nu a existat așa ceva și, în plus, a taxat atitudinea fanilor, care i-ar fi amenințat pe fotbaliști.
Acum, chiar înaintea meciului de pe teren propriu cu FC Botoșani, liderul Peluzei Nord și-a prezentat punctul de vedere vizavi de această chestiune și, în plus, a explicat care sunt în continuare nemulțumirile galeriei față de situația de la echipă. „Eu merg pe stradă, nu stau în mașină. Lumea ma întreabă de ce tac. De ce nu spun ceva. Le-am spus că se fac transferuri, i-am liniștit pe toți. Ei ce au făcut? Nimic! În afară de băiatul ăla algerian (n.r. Aymen Boutoutaou), nimic. Nu am amenințat jucătorii. Le-am spus că dacă nu sunt în stare să joace la noi să plece unde pot juca. Să știe domnul Mihai Stoica. Nu ameninț jucătorii.
Dacă s-a supărat că am vorbit despre atitudine, să ne spună ce jucăm. Am avut răbdare, dar nu mai avem, gata. Nu ne mai lasă să vorbim despre atitudine, se supără domnul Mihai Stoica. Ok, vorbim despre joc. E nimic jocul. El își apară jucătorii și eu suporterii. El face acolo ce vrea și eu la fel pe teritoriul meu.
Așteptam să ne cheme să ne întrebe ce nemulțumiri avem. Nu a făcut-o. Vrem să vedem jocul de astă seară și atunci aflați ce vom face noi. Suntem dezamăgiți de joc, de transferuri. Nu puteau uita fotbalul. Se întâmplă ceva și nu știm ce. Nu ne spune nimeni nimic. Cum dânsul are o părere, așa am și eu una. Mi-e frică să nu fie mai rău decât anul trecut”, a spus Gheorghe Mustață în dialog cu Gabi Safta în cadrul emisiunii pe care acesta o realizează pe canalul de YouTube „Templul Sportului”.
După meciul de la Sf. Gheorghe, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a spus că nu este de acord ca suporterii să le reproșeze jucătorilor atitudinea arătată de ei pe teren, întrucât, în viziunea sa, nu s-a pus problema ca aceștia să nu dea totul pentru victorie. „Lumea e nemulțumită, înțeleg nemulțumirile dacă ar exista lipsă de atitudine. Să nu se alerge, să fie apatie. E clar că avem nevoie de timp pentru a se cristaliza idei, pentru a înțelege jucătorii ce cerem de la ei. Așa, că încurajăm echipa 80 de minute și apoi începem să îi amenințăm… Nu asta e soluția. Îmi asum ce spun, știu că definiția cuvântului suporter implică să fii alături când suferă echipa. Nu când e bine și sunt 55.000 de oameni pe stadion și se decernează medalii.
Unde au văzut lipsă de atitudine? Vreau să știu și eu jucătorii care n-au atitudine. Au zis de Bîrligea, nu a avut reușite că nu a avut multe mingi. Dacă vorbim doar așa general. Hai să vedem, ăsta n-a alergat. Vă arăt statisticile, că n-a ieșit, n-a ieșit. Dar nu că n-au jucătorii atitudine.
Nu sunt de acord cu așa ceva. Mie îmi place să vorbesc concret. Nu văd argumente solide aici. Ok, nu a ieșit jocul, așa este. Dar, de ce să fii supărat dacă nu ai de reproșat unui jucător anume lipsă de atitudine? Nu e nicio presiune pe Baciu, ce presiune să fie? Presiune e când hotărăște Gigi că trebuie schimbat. Omul își face treaba. Să se hotărască suporterii, ba atitudinea, ba Baciu. Vreau să ne spună foarte clar. Dacă așa o scăldăm, nu e ok. În fața Rapidului și Dinamo suntem neînvinși în campionat, suntem pe locul doi. Așa, cu chin și neputință.
Sunt voci care ar trebui luate în considerare, oriunde joacă echipa vin după echipă. Dar nu-mi plac discuțiile astea la cald. Când nu mergea treaba bine, au venit câteva zeci, nucleul dur, în bază, am stat de vorbă. Avem același obiectiv. Așa, după meci să stai și să scandezi în timpul meciului de la Steaua (n.r. FCSB) să plecați…”, a spus atunci Mihai Stoica, în exclusivitate pentru FANATIK.