News

Scandal la Premiile Gopo, după ce trupa lui Dan Bursuc a cântat manele pe scena Teatrului Național! Actorii, scandalizați

20.03.2019 | 14:19
Scandal la Premiile Gopo, după ce trupa lui Dan Bursuc a cântat manele pe scena Teatrului Național!

Gala Premiilor Gopo 2019, cel mai important și așteptat eveniment dedicat cinematografiei din România, a avut loc marți, 19 martie, și s-a desfășurat la Teatrul Național București „Ion Luca Caragiale”. Pe covorul roșu, dar și pe marea scenă au pășit personalități importante ale tratrului românesc și nu numai. Însă, printre stelele teatrului, au fost și oameni care s-au ocupat de fundalul sonor, iar aici a fost surpriza serii.

Scandal la Premiile Gopo după ce trupa lui Dan Bursuc a cântat manele pe scena Teatrului Național

Trupa de manele Kana Jambe, ce aparține lui Dan Bursuc, a urcat pe scenă și a cântat două piese. Prima a fost ”Romanian Rapsody”, o reproducere după celebra piesă ”Bohemian Rapsody” a trupei Queen, iar cea de a doua a fost o manea din repertoriul propriu. Mulți dintre cei prezenți au fost deranjați de prezența trupei în cadrul evenimentului, considerând-o nepotrivită, astfel că cei care au fost nemulțumiți s-au ridicat și au părăsit sala.

„Nu pot să girez cu prezența mea un asemenea moment”, a mărturisit Iuliana Lumânare, una dintre actrițele care s-au uitat spre ieșire imediat ce scena a fost umplută de membrii trupei Kana Jambe, cea care a și primit premiul pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar. După reprezentația formației, au apărut reacții care mai de care, recitalul lor fiind intens criticat pe rețelele de socializare.

Scandal la Premiile Gopo, după ce trupa lui Dan Bursuc a cântat manele pe scena Teatrului Național! Actorii, scandalizați
Iuliana Lumânare, cea care a primit premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundat, siderată de ce s-a întâmplat la gală

”Organizatorii au greșit flagrant aducând manele pe scenă”

Organizatorii evenimentului spun că trupa a făcut parte dintr-o serie de parodii în scheciuri filmate și proiectate în cadrul galei. Printre cei care au comentat momentul muzical s-a numărat și Monica Davidescu, Aurelian Temișan, Vlad Enăchescu și Mihai Mărgineanu. Monica Davidescu, actrița care i-a acordat Ilenei Stana Popescu premiul pentru întreaga activitate, și-a scris nemulțumirea pe pagina de Facebook: „ Aseară premiile Gopo. Glamur, eleganță, parfum. Asta dacă organizatorii nu ar fi greșit flagrant aducând manele pe scenă”, a fost mesajul actriței.

De asemenea, și soțul ei, Aurelian Temișan, a postat un mesaj asemănător. „În seara asta am trăit un moment rușinos. Eram în fața televizorului, dar tot rușine am simțit. Să ai pe scena Teatrului Național din București derularea premiilor GOPO, un festival de elită, în sala mari scenariști, regizori, producători, oameni de televiziune, mari actori ai țării și să asculți un burtos în maiou alb (căruia îi mai lipsea doar grătarul!), cântând manele… e TOTAL RUȘINOS!!! Această asociere a primei scene a țării, TNB, cu Gala Premiilor prestigiosului Festival de renume internațional, GOPO, și actul de subcultura creat, îmi lasă un gust amar și mă oripilează.”