Fotbal intern

Scandal la prezentarea lui Marius Stan în funcţia de preşedinte al Petrolului! Veolia a anunţat că opreşte finanţarea! Video

13.06.2019 | 14:31
Scandal la prezentarea lui Marius Stan in functia de presedinte al Petrolului Veolia a anuntat ca opreste finantarea Video

A fost scandal la prezentarea lui Marius Stan în funcţia de preşedinte al Petrolului. În timpul conferinţei de presă, suporterii echipei au intrat în sală şi i-au contestat pe finanţatorii echipei, moment în care Mădălin Mihailovici, directorul general al Veolia România, a anunţat că formaţia prahoveană va rămâne fără bani.

Scandal la prezentarea lui Marius Stan în funcţia de preşedinte al Petrolului: “Vreți să plec?”

Scandalul de la prezentarea lui Marius Stan în funcţia de preşedinte al Petrolului a început la scurt timp după ce Mădălin Mihailovici a anunţat că firma Veolia va continua să finanţeze echipa ploieşteană. “Am analizat perspectiva colaborării viitoare cu Petrolul. Ne dorim să rămânem în condiţiile în care se înţelege că am intrat împreună într-un proiect şi nu mai vrem să avem presiunile de anul trecut, să fim obligaţi să schimbăm patru antrenori pe sezon, acest dialog al forţei nu mai poate continua”, a declarat Mădălin Mihailovici în startul conferinţei de presă.

La scurt timp după acest anunţ, ultraşii Petrolului au intrat în sala în care era oraganizată conferinţa de presă şi au făcut scandal. Vreți să plec? Din momentul acesta Petrolul a rămas fără finanțare”, a fost răspunsul directorului general al Veolia România, care s-a ridicat de la pupitru şi a părăsit sala.

Marius Stan, Președinte Petrolul Ploiesti

Gepostet von deprahova.ro am Donnerstag, 13. Juni 2019

Marius Stan, obiective măreţe la Petrolul

Înainte ca evenimentul să fie oprit de ultraşi, Marius Stan a anunţat care va fi obiectivul Petrolului în următorii ani, susţinând că îşi doreşte ca echipa să ajungă în Liga 1 Betano şi să se lupte la titlu. “Performanţă majoră nu înseamnă să promovezi şi să fii echipă de pluton, ci să fii echipă puternică astfel că în anul al doilea din Liga 1 să te baţi la cupele europene. Mi se pare la îndemână ca, la aniversarea de 100 de ani, să ne prindă în postura de campioni en-titre sau campioni în devenire. A promova e un obiectiv mai mult decât facil, probabil s-au făcut greşeli până acum”, anunţat Marius Stan.

După ce conferinţa de presă a fost oprită brusc, noul preşedinte al echipei a încercat să-i calmeze pe ultraşi. Oficialul le-a prezentat situaţia Oţelului Galaţi, echipă care ar putea să se desfiinţeze din nou. “Oţelul Galaţi s-a reînfiinţat, exact ca Petrolul, şi s-ar putea să moară încă o dată. Credeţi-mă. Nu-i ajută nimeni! Nimeni, absolut nimeni! Sunt în situaţia în care nu se înscriu în campionat şi se vor desfiinţa din nou”, le-a transmis Marius Stan fanilor.