News

Scandal la Spitalul din Constanța. Un pacient a fost filmat pe podea, acoperit doar cu un cearceaf

20.03.2021 | 22:19
Scandal la Spitalul din Constanta Un pacient a fost filmat pe podea acoperit doar cu un cearceaf
ADVERTISEMENT

Spitalul Județean Constanța este în centrul unui scandal după apariția unor imagini în care poate fi văzut un pacient învelit doar într-un cearceaf stând pe jos în mijlocul unui hol.

Managerul unității medicale spune că va demara o anchetă pentru a verifica dacă imaginile, vechi de 4 luni au fost filmate în spital și se plânge de lipsa de personal.

ADVERTISEMENT

Bărbatul care a realizat filmarea susține că nu este singura neregulă constatată în perioada în care el însuși a fost internat în Spitalul Județean Constanța.

Pacient filmat în timp ce stătea pe jos învelit cu un cearceaf

Ion Duțescu, un fost pacient al Spitalului Județean Constanța, este cel care a surprins imaginile în urmă cu 4 luni. El a criticat modul în care sunt tratați pacienții în această unitate medicală într-o intervenție la Realitatea Plus.

ADVERTISEMENT

„Eu am fost internat pe data de 19 spre 20 noiembrie 2020. (…) În timpul spitalizării am văzut ceva inimaginabil din partea personalului, mai ales din partea asistentelor. Pacientul care avea hemoragie abdominală venise cu o seară înainte la urgență (…), dar a fost trimis înapoi acasă, iar a doua zi a venit înapoi în stare de leșin, cu salvarea. A fost internat în salon cu mine.

Omul avea hemoragie, pierduse foarte mult sânge și a făcut stop. Dacă nu eram eu să anunț să vină să îl resusciteze, probabil că omul deceda. Pe lângă asta, a venit într-un târziu o asistentă și i-a pus o perfuzie cu sânge, deoarece pierduse foarte mult, după care a plecat”, a declarat el.

ADVERTISEMENT

„Perfuzia s-a oprit. Eram și eu în perfuzie, ca urmare a tratamentului pe care mi-l dăduse. Am așteptat o jumătate de oră, omul era inconștient în pat, nimeni nu a venit. Până la urmă, m-am sculat din pat și m-am dus eu (…), am strigat să vină. Au venit, au reglat ce au reglat acolo, după 10 minute s-a oprit iar. Am mai așteptat, m-am dus din nou. Mi-au spus să îmi văd de treaba mea, că m-am găsit eu mai deștept, că nu am eu treabă cu pacientul. Păi bine, doamnă, am zis, pot să stau eu să văd cum omul moare?”, a continuat Duțescu.

El a publicat o filmare de câteva secunde cu un pacient care stă pe jos pe unul dintre holurile spitalului, acoperit cu un cearceaf.

ADVERTISEMENT

Conducerea spitalului a reacționat și transmis că va verifica dacă imaginile au fost filmate în unitatea medicală, iar luni, 22 martie, va fi demarată o anchetă internă.

„Imaginile sunt emoționante. Lucrurile sunt filmate acum 4 luni, nu știm în ce secție, nu știm dacă sunt la noi în spital. Dacă se întâmplă astfel de lucruri, îi rog pe pacienți să ne aducă la cunoștință imediat. E foarte greu acum, după 4 luni, să vedem ce s-a întâmplat. Evident că vom începe o anchetă de luni. La mine nu a ajuns un semnal în acest sens. (…)”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Constanţa, Ioan Tiberiu Tofolean.

“Numărul personalului medical este foarte redus. La 75 de bolnavi, în tura de noapte, este o asistentă. Am vrut să angajăm. Când am spus că e vorba de bolnavi cu COVID, din 17 candidați au rămas doar 3. Comentăm lucruri despre care nu avem date certe. Lăsați-mă să verificăm și vom reveni cu un răspuns”, a mai declarat Tofolean.

ADVERTISEMENT