News

Scandal la Spitalul Floreasca. Un pacient a fost agresat de un medic. De la ce a pornit conflictul VIDEO

20.06.2019 | 10:42
Scandal la Spitalul Floreasca Un pacient a fost agresat de un medic De la ce a pornit conflictul VIDEO

Un pacient a fost agresat de un medic la Spitalul Floreasca după ce l-a filmat din cauza unui pacient care a intrat în cabinet înaintea celor care aveau urgențe și stăteau deja la coadă. Conform celui care a filmat întreaga scenă și a postat videoclipul pe Facebook, chiar una dintre asistente se lăuda că persoana care a avut parte de tratament preferențial a fost o ”pilă”.

Scandal la Spitalul Floreasca între un pacient și un medic ortoped

Bărbatul care s-a prezentat cu o problemă la picior la Floreasca susține că doctorul i-a aruncat telefonul la coșul de gunoi și i-a sucit mâna. Și alți pacienți care așteptau pe holurile spitalului s-au plâns de felul în care se face selecția celor care intră în cabinetul medicului. Este vorba despre un medic ortoped pe nume Bogdan Mehedințu.

Pacientul care a publicat imaginile revoltătoare a ajuns la spital cu o infecție la picior și l-a rugat pe medic să respecte rândul, pentru că el era cel care urma să intre în salon. Tânărul susține că medicul i-ar fi spus că în spital el face legea și se va gândi dacă și când îl va mai consulta, pe un ton reacționar.

România. București. 2019 #shareDomnul din imaginile de mai jos se numeste DR. BOGDAN MEHEDINTUMEDIC SPECIALIST ORTOPEDIE- TRAUMATOLOGIE, medic la Spitalul FLOREASCA, la care am ajuns astazi cu o infectie la picior. Pentru ca l-am rugat frumos sa ma respecte atunci cand mi-a venit randul, iar el dorea sa consulte un alt pacient care venise ca si mine cu o problema la picior, dar care era “pila” asistentei lui, doamna laudandu-se in gura mare cu acest lucru, cei doi m-au dat afara, vorbindu-mi foarte urat, chiar domnul doctor avand un comportament ca cel din imaginile de mai jos. Da, mi-a aruncat telefonul la cosul de gunoi, Mi-A SUCIT mana, si mi-a vorbit extrem de agresiv, spunandu-mi ca la el in spital el face legea, iar pe mine ma va consulta cand va avea chef si daca va avea chef! Totodata, parerea celorlalti pacienti care asteptau o aveti mai jos! *din fericire, pana acum, am intalnit foarte multi medici pe care ii iubesc si carora le port un deosebit respect. De aceea pot sa spun cu mana pe inima ca nu asa trebuia sa va purtati domnule doctor. Slava Domnului, pentru mine sunteti un caz izolat cu care sper sa nu ma mai intalnesc! #share sa se vada si EL

Gepostet von Costin Teodorescu am Mittwoch, 19. Juni 2019

Doctorul a devenit agresiv și i-ar fi aruncat telefonul la coș

În urma apariției acestui videoclip pe Facebook, Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt de la Floreasca, a declarat că vor fi analizate imaginile și se vor lua măsuri în cazul doctorului Mehedințu. „Pentru că l-am rugat frumos să mă respecte atunci când mi-a venit rândul, iar el dorea să consulte un alt pacient care venise ca și mine cu o problemă la picior, dar care era “pilă” asistenței lui, doamna lăudându-se în gura mare cu acest lucru, cei doi m-au dat afară, vorbindu-mi foarte urât, chiar domnul doctor având un comportament ca cel din imaginile de mai jos.

Da, mi-a aruncat telefonul la coșul de gunoi, Mi-A SUCIT mâna, și mi-a vorbit extrem de agresiv, spunându-mi că la el în spital el face legea, iar pe mine mă va consulta când va avea chef și dacă va avea chef!”, scrie respectivul pacient.

Tags: