Sport

Scandal la Steaua – Csikszereda. Legendele clubului au fost uitate, în peluză s-a intrat cu invitații gratuite

Meciul de debut al Stelei în Liga 2 nu a fost chiar așa cum și-au dorit, nici organizatorii, nici suporterii. Primii n-au primit invitații, fanii n-au primit abonamentele. Până la urmă, s-a intrat cu invitații fără număr.
05.08.2021 | 00:24
Scandal la Steaua  Csikszereda Legendele clubului au fost uitate in peluza sa intrat cu invitatii gratuite
ADVERTISEMENT

La momentul inaugurării noii arene din Ghencea, oficialii Clubului Sportiv al Armatei (CSA) Steaua, au promis că legendele roș-albastre vor avea o tribună dedicată lor, în care vor avea acces pe bază de invitații.

Omul însărcinat cu împărțirea invitațiilor a fost chiar căpitanul de la Sevilla, Ștefan Iovan, care a uitat de câțiva dintre coechipierii din teren, din seara magică de la Sevilla.

ADVERTISEMENT

Fanii FCSB din Asociația Salvați Steaua și-au ironizat rivalii în mediul online

Aproximativ 500 de invitații au fost tipărite, din bani publici, și distribuite de reprezentanții CSA Steaua, înaintea meciului cu Csikszereda. Cele mai multe au ajuns, culmea, la suporterii din peluze.

Printre cei ”uitați” de căpitanul de la Sevilla, Ștefan Iovan, însărcinat de CSA cu distribuirea invitațiilor, a fost chiar eroul Helmuth Duckadam.

ADVERTISEMENT

Suporterii FCSB, din Asociația Salvați Steaua, ba chiar și rivalii de la Dinamo, au ironizat defectuoasa organizare a clubului Armatei, încă de la primul meci oficial din noul sezon.

”Noroc cu ăștia că vă dau invitații, că nu aveți bani de bilete…”

”Aoleuuu…..păi cum facem….au invitații în Peluză….!?!”

„Nu erau ei ăia cinstiți, care nu primesc nimic de la club… își cumpără bilete, merg după echipă pe banii lor….!?!”

ADVERTISEMENT

”Csa vine de la Clubul Sportiv Amator Steaua.  Steaua adevărată joacă cu Gaz Metan Mediaș și este în Liga 1. Vă garantăm spectacol, nu circ ce au jucat amatorii ăia cu Csikszereda.”

”Joacă CSA BOSS din banii publici, au prea mulți bani ăștia de la stat, în loc să facă AUTOSTRĂZI ei au bani de CSA pe bune!!!”, sunt câteva dintre ironiile care au curs valuri în mediul online.

ADVERTISEMENT

O reacție destul de dură a avut și Sergi Lopez, unul dintre cei mai cunoscuți suporteri din mediul online al celor de la FCSB și adversar declarat al CSA Steaua:

„Pe banii cui dăm cu gratuități ? Nu ar trebui să facem ca stadionul să producă? Nenea generali burtoși, dacă se uită Putin la voi urât faceți c… moale ? Sau așa vă cumpărați liniștea ? A ajuns brava armată să-și cumpere liniștea, cu banii tăi, nu ?, de frica a câteva sute de peluzari. Ce rușine…”, a scris acesta pe pagina personală de Facebook.

Ștefan Iovan își asumă greșeala, deși avea de distribuit doar… 9 invitații

Căpitanul Stelei din finala Cupei Campionilor Europeni, de la Sevilla, Ștefan Iovan, a mărturisit că el a fost însărcinat să distribuie invitațiile către fostele glorii roș-albastre.

”Eu am avut invitațiile, au fost 9 la număr. Probabil și la mine e o greșeală, sunt la început. Am crezut că dacă vor să vină, sună la cineva la organizare. Eu cred că am greșit. Data viitoare îi voi suna pe toți. Îmi asum acest lucru”, a spus Iovan, imediat după meci.

Dacă omul care a ridicat trofeul Cupei Campionilor deasupra capului a avut de împărțit doar 9 invitații, în mediul online au apărut numeroase dovezi că alte sute de tichete gratuite au ajuns pe mâna suporterilor.

Suporterii lui Dinamo se întreabă dacă nu e vorba de mită

Chiar și unul dintre membrii marcanți ai programului DDB a luat atitudine. ”Având în vedere că vorbim de stat, poate fi asta considerată mită?”, se întreabă retoric Daniel Șendre, fanul rivalei Dinamo.

Neoficial, reprezentanții clubului patronat de MApN susțin că distribuirea unui număr mare de invitații gratuite suporterilor are la bază un motiv bine întemeiat. Ei spun că foarte mulți dintre fanii care și-au achiziționat abonamente online nu au intrat încă în posesia acestora și de aceea li s-au oferit respectivele invitații gratuite pentru partida de debut contra celor de la Csikszereda.

ADVERTISEMENT