Sport

Scandal la TVR după cursa lui David Popovici: ”Sunteți niște „manageri” iscusiți. Felicitări”

TVR transmite Europenele de natație de la Roma, dar nu a trimis și o echipă la fața locului, decizie care a stârnit reacții inclusiv în interiorul instituției, după cursa fabuloasă a lui Popovici.
14.08.2022 | 19:42
Scandal la TVR dupa cursa lui David Popovici Sunteti niste manageri iscusiti Felicitari
Deținătoarea drepturilor pentru Europenele de natație, TVR nu a alocat resurse pentru a avea la fața locului o echipă care să reliefeze, așa cum se cuvine, performanța lui David Popovici. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

David Popovici a câștigat, sâmbătă, la Roma, titlul european la 100 metri liber. Românul a făcut o cursă fantastică, spulberând timpul lui Cesar Cielo Filho, cel care a deţinut recordul mondial timp de 13 ani.

Scandal la TVR după cursa lui David Popovici

O performanță care a reprezentat subiect de referință pentru presa mondială. Pentru televiziunea publică, TVR, întrecerile nu au însă greutatea pe care o merită. Sau cel puțin așa o arată decizia conducerii, care a preferat ca acestea să fie comentate din studioul din țară. Lucru care a stârnit critici inclusiv în interiorul instituției.

ADVERTISEMENT

David Popovici a repus România pe harta natației mondiale la cel mai înalt nivel după succesele obținute în Ungaria. Succesele sale punând capăt unei perioade de 21 de ani secetă în acest sport.

Iar puștiul-minune a fost, firesc, nominalizat, între vedetele Europenelor de la Roma. Dar acest lucru nu a fost suficient pentru conducerea TVR să acorde întrecerii greutatea meritată.

ADVERTISEMENT

Televiziunea publică transmite competiția. Însă aceasta este comentată din studioul din țară de Emil Hossu Longin. În schimb, la fața locului nu se află vreun reporter sau cameraman.

Potrivit GSP, inițial au fost acreditați comentatorul Sorin Hobana, reporterul Dana Alexe și cameramanul Dorin Turc. Dar deplasarea acestora nu a fost aprobată.

ADVERTISEMENT

“Ați făcut o economie majoră instituției. Milioane de români NU vor avea reacții după acest rezultat fabulos”

Dan Turturică, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune, a invocat motive financiare. Dar și faptul că ar exista un corespondent în Italia. Numai că acesta nu a primit acreditare.

Astfel că TVR a fost nevoită să se mulțumească sâmbătă doar cu imaginile oferite pe fluxul internațional. Și nu a putut duce demersul jurnalistic la nivelul performanței lui Popovici.

ADVERTISEMENT

O decizie criticată și de jurnalistul TVR Tudor Furdui. ”Doresc să-i felicit pe cei care NU au aprobat deplasarea unei echipe TVR (formată din 2 persoane) la C.E. de Natație de la Roma, acolo unde David Popovici a ieșit campion european spulberând recordul mondial!

Ați făcut o economie majoră instituției. Milioane de români NU vor avea reacții după acest rezultat fabulos pentru România. Sunteți niște „manageri” iscusiți. Sincere felicitări”, a fost mesajul acestuia pe rețelele sociale.

ADVERTISEMENT