Kouya Mabea, fundașul stânga al UTA-ei, lipsește nemotivat de la echipă. Ivorianul a părăsit Aradul fără să îi anunțe pe cei din conducere, iar acesta riscă să fie sancționat. Antrenorul Mircea Rednic a avut o reacție ironică la adresa elevului său.
Mabea a evoluat 90 de minute în amicalul pe care UTA l-a disputat săptămâna trecută în Ungaria, contra divizionarei secunde Elore Bekescsaba. În weekend a avut liber, ca și restul colegilor săi, iar de luni nu s-a mai prezentat la antrenamentele echipei.
„A dispărut, nici nu mai am pe cine să mai trag la răspundere. Nu mai e aici, s-a retras în glorie. Nu știu dacă a reziliat” a afirmat antrenorul UTA-ei, Mircea Rednic, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Poli Iași.
Despre absența de la echipă a fotbalistului african a vorbit și directorul administrativ al clubului arădean, Dorin Stana. „Mabea lipsește nemotivat de la echipă, a plecat fără să anunțe, el fiind sub contract. Clubul se va îndrepta împotriva lui și el riscă să fie suspendat sau sancționat din punct de vedere financiar” a afirmat acesta.
Ultimul meci oficial în care Mabea a evoluat pentru UTA a fost cel cu Sepsi Sfântu Gheorghe de pe 24 februarie, pierdut de arădeni cu 1-2 pe propriul teren. În acel duel, ivorianul a comis o eroare majoră la reușita de trei puncte a adversarilor, înscrisă de Omar El Sawy.
Fotbalistul african a semnat cu gruparea arădeană în vara anului trecut, după despărțirea de formația israeliană Hapoel Rishon leZion, și a strâns 18 prezențe în toate competițiile în tricoul „roș-albilor”. Acesta a înscris și un gol, în succesul cu 2-0 contra lui FC Botoșani.
Născut la Abidjan, în Coasta de Fildeș, Mabea a început fotbalul la SOA, formație din prima divizie a țării natale, iar apoi a mai evoluat în carieră și în Portugalia, la Vitoria Guimaraes, dar și în Belgia, la Westerlo, înainte să ajungă în campionatul din Israel.