Sport

Continuă războiul între Marin Condescu și Edi Iordănescu. Noi acuze la adresa antrenorului naționalei României: „Nu îmi e frică de o plângere penală!”

Marin Condescu continuă să facă acuzații extrem de grave la adresa lui Edi Iordănescu și vine cu noi dezvăluiri și detalii din contractul antrenorului și al președintelui Narcis Răducan.
30.01.2022 | 09:58
Continua razboiul intre Marin Condescu si Edi Iordanescu Noi acuze la adresa antrenorului nationalei Romaniei Nu imi e frica de o plangere penala
Războiul dintre Marin Condescu și Edi Iordănescu continuă cu un nou episod
ADVERTISEMENT

Fostul președinte al lui Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a făcut acuzații extrem de grave la adresa noului selecționer, Edi Iordănescu, pe care l-a acuzat că a încasat sume uriașe când era antrenorul echipei, în timp ce jucătorii au rămas neplătiți și clubul a intrat în faliment.

Printre cei vizați se numără Gabriel Oprea, dar și fostul oficial al clubului, Narcis Răducan, care ar fi primit suma de la Pandurii suma incredibilă de 480.892 euro, lucru pe care acesta l-a negat vehement într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Marin Condescu, contraatac la Edi Iordănescu: „Diferența dintre noi doi este de experiență, vârstă și moralitate”

Marin Condescu îi răspunde din nou lui Edi Iordănescu, care l-a ironizat că face aceste dezvăluiri după opt ani de zile și a explicat cine ar fi decis detaliile contractului: Având în vedere ce ați transmis în spațiul public, este adevărat domnule Iordanescu Edward Marius, banii i-ați primit în baza unui contract încheiat cu CS
Pandurii Lignitul Targu Jiu semnat de domnul Eugen Parvulescu, președintele clubului la acea vreme, dar NEGOCIAT cu Calinoiu Ion, președintele Consiliului Judetean Gorj și Ciurel Laurentiu, director general la CE Oltenia. Domnul Eugen Parvulescu NUMAI l-a semnat!”, își începe comunicatul omul de fotbal.

Marin Condescu detaliază pe larg cum Edi Iordănescu ar fi ajuns să încaseze sume uriașe în doar un sezon la Pandurii Târgu-Jiu: „Este adevărat, ați încasat aceste sume fantastice prin bonusuri de performanța, odată cu venirea domnului Narcis Raducan, care erau următoarele:

ADVERTISEMENT

BONUS 750 euro/punct în playoff; BONUS 15.000 euro pentru locurile 1-6 playoff; BONUS 15.000 euro dacă echipa se califica în Europa League, tur preliminar. Obiectivul pentru locurile 1-6 se cumulează cu cel de cupe europene (ex. 15.000 euro playoff + 15.000 euro tur preliminar = 30.000 euro); BONUS 600 euro/punct sezon regulat”.

Toate aceste sume ar fi fost încasate de Edi Iordănescu și Narcis Răducan, în timp ce jucătorii care au reușit practic performanețele pe teren au fost nevoiți să se înscrie la masa credală, unde au primit doar o sumă infimă. Cel puțin așa pretinde Condescu: „Este adevărat, ați încasat acești bani pentru performanța! Dar cu cine ați făcut performanța? …. Cu Narcis Raducan, Călinoiu Ion și Ciurel Laurențiu??? Fotbal în patru???? Eu știam ca pokerul se joacă așa! Ați uitat fotbaliștii! I-am găsit eu la masa credală! Diferența dintre noi doi este de experiență, vârstă și moralitate”.

ADVERTISEMENT

Marin Condescu se apără: „Nu am încasat niciun ban de la Pandurii Târgu Jiu”

Marin Condescu a fost președintele celor de la Pandurii Târgu Jiu timp de zece ani, însă fostul oficial al oltenilor spune că nu a încasat niciun ban de la club și are de primit peste un milion de euro, însă a renunțat la o parte importantă din această sumă:

„În 10 ani de când am preluat echipa din Liga a 2-a și până a devenit vicecampioana a României calificându-se în grupele Europa League eu nu am încasat niciodată niciun leu de la Pandurii Târgu Jiu pentru munca prestată și rezultatele obținute de jucători. Niciodată jucătorii, în cei 10 ani nu au rămas neplătiți pentru activitatea depusă!

ADVERTISEMENT

Pentru cei 10 ani de activitate la Clubul Pandurii Targu Jiu instanțele de judecată din România au decis că am de primit 1.100.000 euro, îndeplinindu-mi contractele de prestări servicii. Banii sunt la masa credala. Au rămas acolo, dar mai puțini, pentru ca am renunțat la 25% la fel cum au făcut-o și alții care cred într-un viitor pentru Pandurii.”, a mai punctat Condescu.

Mesaj direct către Edi Iordănescu: „Te-am sunat să văd dacă este adevărat că ai cerut falimentul. Nu mi-ai răspuns!”

Marin Condescu mai spune că Edi Iordănescu a cerut falimentului clubului Pandurii pentru o restanță salarială de 55.000 de euro:

„Nu am făcut niciodată presiuni nici asupra ta direct și nici prin cunostintele tale, nu am vorbit prin telefon și nici prin mesaje, doar ți-am scris cine sunt, voiam sa te sun. Am cerut numărul tău de la Razvan Stanca și te-am sunat să văd dacă este adevărat că ai cerut falimentul. Nu mi-ai răspuns!

Și ca să încheiem polemica, nu îmi este frică de o plângere penală! Faptele sunt acestea, adevărul unul singur! Și dacă va fi nevoie de martori pentru mărturisirea lui, în afara de conștiința ta și adevărul pe care îl știi – cum ai fost numit la Pandurii – toți care au fost victime colaterale vor mărturisi. Mi-au promis, mandatându-mă să îl spun! Eu te respect pentru tinerețea ta, pentru restul îmi va spune timpul. Noroc bun!”, concluzionează Marin Condescu în acest comunicat.

ADVERTISEMENT