Un nou scandal explodează înaintea finalei Eurovision 2026, ediție considerată deja una dintre cele mai tensionate și controversate din ultimii ani. În timp ce Europa este cu ochii pe marea finală de sâmbătă, 16 mai, organizată la Viena, o declarație făcută de Martin Green reaprinde conflictul politic care planează asupra competiției muzicale.
Directorul Eurovision a afirmat, cu doar câteva ore înainte de startul finalei, că „invadarea unei alte țări nu reprezintă un motiv pentru excluderea de la Eurovision”, făcând referire directă la posibilitatea revenirii Rusiei în concurs, chiar dacă războiul din Ucraina continuă. Declarația a provocat imediat reacții dure și a alimentat și mai mult atmosfera deja explozivă din jurul ediției din acest an. Eurovision 2026 este marcat de boicotul a cinci țări, printre care și Spania, state care au ales să nu participe în semn de protest față de prezența Israelului în competiție.
Martin Green a explicat că, din punct de vedere strict juridic, Rusia ar putea reveni în concurs dacă ar îndeplini condițiile impuse de regulamentul Uniunii Europene de Radio și Televiziune, organizația care coordonează Eurovisionul. Oficialul a susținut că excluderea unei țări doar pentru că este implicată într-un conflict militar înseamnă intrarea „pe un teren foarte dificil, unde apar judecăți de valoare extrem de subiective”.
Poziția sa contrastează puternic cu discursul susținut până acum de Uniunea Europeană de Radio și Televiziune, care justificase eliminarea Rusiei din 2022 prin lipsa independenței televiziunii publice ruse față de Kremlin. În paralel, organizatorii încearcă să păstreze imaginea Eurovisionului ca un spațiu dedicat muzicii și unității europene, deși ultimele ediții au fost dominate de dispute politice generate atât de războiul din Ucraina, cât și de conflictul din Gaza.
Martin Green insistă că situația Israelului este complet diferită de cea a Rusiei. Potrivit acestuia, televiziunea publică israeliană KAN funcționează independent de guvern, spre deosebire de postul public rus VGTRK, acuzat că nu respectă principiile de neutralitate și pluralism impuse de regulamentul competiției. Declarațiile oficialului Eurovision, făcute într-un interviu acordat jurnalistului Pablo O’Hana, au fost taxate imediat de Jose Pablo Lopez, șeful televiziunii publice spaniole RTVE.
„Am avertizat încă din noiembrie 2025 că Eurovision ar putea deschide ușa revenirii Rusiei chiar în timpul invaziei din Ucraina doar pentru a justifica standardul dublu aplicat în cazul Israelului”, a transmis acesta într-un mesaj publicat pe platforma X. Oficialul spaniol a mers și mai departe și a catalogat declarațiile lui Martin Green drept „o insultă flagrantă la adresa valorilor europene”, cerând Uniunii Europene de Radio și Televiziune să se delimiteze public de afirmațiile făcute înaintea finalei.
Excluderea Rusiei din 2022 a venit după presiuni uriașe din partea mai multor televiziuni europene care amenințaseră că se retrag din competiție dacă Moscova rămâne în concurs. În plus, organizatorii au invocat atunci încălcarea principiilor libertății presei și ale pluralismului informațional de către televiziunile de stat ruse.
Un scenariu asemănător încearcă să forțeze acum și statele care boicotează ediția din 2026 din cauza participării Israelului. În ciuda controverselor, Martin Green susține că Eurovision „a fost mereu un refugiu pentru cei defavorizați și o platformă pentru vocile care nu sunt ascultate”, apărând atât competiția, cât și deciziile organizatorilor.
Între timp, o altă întrebare tensionează culisele concursului. Oficialul Eurovision a evitat să răspundă clar ce s-ar întâmpla dacă Israel ar câștiga ediția din acest an. Mai multe țări au lăsat deja să se înțeleagă că ar putea refuza participarea la Eurovision 2027 dacă viitoarea ediție ar urma să fie organizată la Tel Aviv. Astfel, în timp ce milioane de oameni se pregătesc pentru spectacolul muzical de la Viena, Eurovision ajunge din nou în centrul unei dezbateri politice uriașe, iar ideea de neutralitate a concursului pare mai fragilă ca niciodată.