Scandal după FCSB-CFR Cluj. Cine a “vândut” coregrafia Peluzei Roş Albastre

EXCLUSIV FANATIK
Daniel Vlad   
în Fotbal intern
30/04/2018, 16:49
Scandal după FCSB-CFR Cluj. Cine a “vândut” coregrafia Peluzei Roş Albastre EXCLUSIV FANATIK
Liderii galeriei Peluzei Roş-Albstre au făcut mare scandal pe Naţional Arena după ce au aflat cine le-a fotografiat coregrafia.

Scandal după FCSB -CFR Cluj. Totul s-a întâmplat duminică atunci când ultraşii Peluzei Roş-Albastre şi-au dat seama cine le-a fotografiat coregrafia pe ascuns în timpul zilei, iar ulterior poza respectivă a fost distribuită pe internet chiar şi de către rivalii de moarte de la PCH. Discuţiile aprinse s-au purtat înainte, dar şi după meciul de pe Naţional Arena.

FANATIK.RO vă dezvăluie cum s-au derulat evenimentele până în momentul în care suporterii din Peluza Roş-Albastră au afişat duminică seară, în jurul orei 20:45, coregrafia 3D. Încă de la începutul săptămânii trecute membrii galeriei Peluza Roş-Albastră au luat legătura cu oficialii celor de la FCSB pentru a le cere acceptul să lucreze în mare secret la coregrafia 3D chiar în baza de antrenament a echipei lui Gigi Becali de la Berceni. Lucrul respectiv s-a întâmplat, dar totul s-a transformat în final într-un fiasco!

Scandal după FCSB-CFR Cluj. Ce au făcut suporterii Peluzei Roş-albastre

FANATIK.RO a aflat că liderii Peluzei Roş-Albastre s-au deplasat duminică, în jurul orei 13:00, la stadionul Naţional Arena acolo unde au pus la punct ultimele amănunte legate de afişarea coregrafiei. Astfel, după ce aceasta a fost ridicată pentru probă totul a părut că este ok. Însă, doar după câteva minute coregrafia suporterilor  a fost distribuită pe internet, iar liderii de galerie au rămas fără replică.

Însă, după suporterii s-au uitat în stadion şi au observat de unde a fost făcută poza, care ulterior a apărut pe toate reţelele de socializare liderii ultraşilor s-au dus direct peste angajaţii de la firma de catering. Aceştia se aflau pe Naţional Arena, atunci când fanii făceau ultimele probe pentru afişarea coregrafiei. Discuţiile dintre cele două tabere au fost destul de aprinse, totul fiind la un pas de bătaie, deoarece oamenii acuzaţi că au făcut poze pe ascuns nu au recunoscut nimic.

Dar, după ce suporterii s-au plâns conducerii despre “trădare”, şefii celor de la FCSB au decis ca pe viitor, în momentul în care ultraşii vor face probe pentru coregrafie pe Naţional Arena, nimeni nu o să mai aibă voie în stadion, mai ales reprezentanţii firmei de catering pe care liderii de galerie îi bănuiesc că au distribuit imaginile pe internet.

Închide ×