Scandal uriaș în gimnastica din România la scurt timp după Campionatele Mondiale de la Jakarta care s-au încheiat pe 25 octombrie. Denisa Golgotă, una dintre gimnastele care au evoluat sub tricolor la turneul final, a făcut acuzații grave la revenirea în România.
Denisa Golgotă susține că a depus deja plângere la Federația Română de Gimnastică pentru hărțuire, însă susține că cererea sa a fost ignorată de oficiali. Sportiva în vârstă de 23 de ani a lansat acuzații grave, mărturisind că una dintre gimnaste este favorizată și, totodată, a dezvăluit că ar fi fost amenințată în sala de antrenament.
Pe lângă Denisa Golgotă, România a fost reprezentată la Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică 2025 de către Sabrina Voinea, Ella Oprea și Anamaria Mihailescu. În finala la sol de la Jakarta, Denisa Golgotă s-a clasat pe locul 7.
„(n.r. ai depus către Federaţie plângere pentru bullying în sala de antrenament?) Bullying-ul nu a fost doar în sala de antrenament, atât bullying cât şi hărţuire, am depus o plângere care a fost total ignorată de Federaţie”.
Denisa Golgotă, care a revenit în gimnastică după o pauză de 5 ani, susține că a fost hărțuită în așa fel încât să cedeze psihic. Tânăra sportivă a dezvăluit că nu a primit niciun răspuns din partea Federației.
„Cam toată lumea ştie la ce mă refer, persoanele cu care mă antrenez în sală sunt cele care m-au hărţuit şi au încercat să mă facă să cedez psihic. (n.r. Există persoane în sală care te-au hărţuit personal?) Da! (n.r. Nu a fost niciun răspuns din partea Federaţiei?) Nu, toată lumea s-a făcut că plouă, din păcate.
Nu-mi pare rău că am revenit, consider că a fost cea mai bună decizie, sunt bucuroasă pentru ce am reuşit să fac. Dar într-adevăr, nu mă aşteptam să am parte de atâta discriminare şi de atât de mult rău. Poate o să spun la un moment dat, dar cred că toată lumea poate să tragă singură concluziile pentru că toată lumea ştie cu cine mă antrenez în sala de gimnastică.
(n.r. e discriminare şi din partea Federaţiei?) Cu siguranţă este, din păcate. Federaţia favorizează o gimnastă, nu anumite gimnaste, o gimnastă şi atât. Eu o să-mi văd de treabă, sper să se regleze lucrurile, ceea ce am fost nevoită să accept. Nu e ok ce s-a întâmplat, sper să fie bine pe viitor şi să se ia măsuri.
Nu mă aşteptam să fie ce a fost, atmosfera care a fost şi ce s-a întâmplat în acest an. Pentru mine psihic a fost foarte greu să merg mai departe, nu ştiu câte persoane ar fi reuşit să ajungă unde am ajuns, având în vedere cât de mult am suferit. Nu ştie nimeni prin cât de multe lucruri eu am trecut. Singurele persoane care m-au susţinut sunt persoanele din familie, fără ei n-aş fi ajuns niciodată aici”, a declarat Denisa Golgotă, conform as.ro.
Denisa Golgotă a mărturisit că s-a simțit singură în deplasarea din Indonezia. Singura persoană care i-a fost alături gimnastei a fost antrenoarea Corina Moroșan, care este apropiată și de Ana Bărbosu.
„Doamna Corina Moroşan, doamna Carmencita Constantin şi doamna Silvia Stroescu sunt singurele persoane care de la început au fost cu mine şi au făcut ceva pentru ca eu să revin în sală şi să-mi reiau antrenamentele.
Singura persoană care a avut grijă de mine în Jakarta a fost doamna Corina. În rest, nimeni nu s-a interesat de cum sunt, să vină să mă întrebe cineva de cum mă simt, dacă pot să concurez. Doar doamna Corina”, a mai spus Denisa Golgotă.
Denisa Golgotă a mărturisit că este dezamăgită de atitudinea Federației Române de Gimnastică și a încheiat intervenția cu o serie de dezvăluiri șocante. „Cu siguranţă m-aş fi aşteptat la mai mult din partea Federaţiei, sunt total dezamăgită. În acelaşi timp, sunt mulţumită de mine că şi aşa cum a fost, eu mi-am făcut treaba şi a fost un an foarte reuşit. Când făceam gimnastică acum 5 ani de zile, nu exista ca cineva să fie prioritar, acum a fost un şoc şi pentru mine cu aceste favoritisme.
Eu am un vis, încă cred că ceva se va schimba după Mondial, nu este normal să fie un aşa tratament faţă de celelalte sportive, nu doar de mine. Pot spune că s-a întâmplat de foarte multe ori să vină fete la mine şi să-mi spună ce au auzit că a spus acea persoană, că mi-ar da pumni în gură până mă desfigurează şi că o să am nevoie de operaţii estetice”, au fost cuvintele Denisei Golgotă.
Ioan Suciu, președintele FRG, a oferit o primă reacție după dezvăluirile uluitoare ale Denisei Golgotă. Șeful Federației, care a fost de asemenea prezent în Jakarta, nu își explică acuzațiile gimnastei.
„Au fost niște chestiuni mai vechi, petrecute în trecut, care au culminat cu tot ce s-a întâmplat acum deși credeam că s-a trecut peste ele. Rivalitatea sportivă e bună, dar aici trecem peste o linie.
Eu, personal, i-am adus medic Denisei Golgotă, am umblat prin spitale, m-am zbătut ca totul să fie ok, acum ce citesc pare un scenariu SF.
Ar fi trebuie să spună acolo dacă s-a întâmplat ceva grav. Va urma o anchetă după această întrecere, nu las lucrurile așa nicio clipă pentru că nu putem merge înainte așa cum se prezintă situația acum”, a declarat Ioan Suciu, conform prosport.ro.