Caz grav în fotbalul italian. Trei foști jucători ai echipei Bra sunt anchetați de procurorii din Asti pentru viol în grup, iar unul dintre ei este acuzat și de distribuire ilegală de materiale pornografice. Incidentul ar fi avut loc în mai 2025, după petrecerea de promovare a clubului în Serie C.
Conform Il Secolo XIX, printre cei vizați se află Alessio Rosa, 22 de ani, atacant legitimat în prezent la Ligorna, în Serie D. El este considerat de anchetatori unul dintre agresori și este suspectat că ar fi filmat și fotografiat momentele respective, distribuind ulterior imaginile într-un grup privat. În actualul sezon, Rosa a fost un jucător important pentru echipa sa, cu 28 de meciuri și 6 goluri.
Ceilalți doi fotbaliști anchetați sunt Fausto Perseu, 23 de ani, care evoluează acum la Giulianova, și Christ Jesus Mawete, 20 de ani, legitimat la Livorno. Toți trei erau la Bra în momentul producerii faptelor. Potrivit anchetei, totul ar fi început într-un club, unde victima, o studentă, se afla alături de prietene. Aceasta ar fi acceptat invitația unuia dintre jucători de a merge la locuința lui. Ulterior, acolo ar fi ajuns și ceilalți doi. Procurorii susțin că tânăra se afla într-o stare de vulnerabilitate, pe fondul consumului de alcool.
O prietenă a fetei a dat alarma după ce nu a mai reușit să ia legătura cu ea. Situația a escaladat rapid, iar cazul a ajuns în atenția autorităților. În perioada care a urmat, victima a avut nevoie de îngrijiri medicale și sprijin psihologic.
În fața anchetatorilor, tânăra și-a menținut acuzațiile. În schimb, avocații celor trei jucători susțin că nu există responsabilitate penală și resping toate acuzațiile. Dosarul este în curs, iar inculpații au cerut judecarea în procedură abreviată.