Fotbal international

Scandal uriaș în Grecia. Olympiacos ar putea fi retrogradată pentru blaturi. Evangelos Marinakis riscă suspendare pe viață

24.04.2020 | 21:28
Scandal urias in Grecia Olympiacos ar putea fi retrogradata pentru blaturi Evangelos Marinakis risca suspendare pe viata
ADVERTISEMENT

Un scandal uriaș a lovit fotbalul din Grecia. Olympiacos este acuzată de Comisia de Disciplină că a aranjat un meci cu Atromitos, câștigat 2-1, în 2015. Dacă verdictul va fi de blat, clubul din Pireu va fi retrogradat în liga a doua și amendat cu 3.000.000 de euro, în timp ce președintele și patronul, Evangelos Marinakis, ar fi suspendat pe viață din competițiile fotbalistice.

Olympiacos ar putea fi retrogradată

Fotbalul de pe continent este aproape în întregime suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, dar scandalurile continuă să apară.

ADVERTISEMENT

Clubul Olympiacos este acuzat că a aranjat un meci cu Atromitos din 2015 și, chiar dacă Federația de Fotbal din Grecia a realizat o investigație și a concluzionat că nu a fost nimic „necurat”, o Comisia de Disciplină a continuat ancheta.

Publicația greacă SDNA transmite că respectiva Comisie de Disciplină consideră că, pe lângă meciul Olympiacos – Atromitos 2-1, alte trei partide ale formației din Pireu și un alt joc al celor de la Panathinaikos, sunt suspecte de blat.

ADVERTISEMENT

Dacă se va dovedi că Olympiacos a trucat cele patru partide din 2015, clubul va fi retrogradat în liga a doua și amendat cu o sumă ce s-ar ridica la 3.000.000 de euro, în timp ce Evangelos Marinakis, președintele și patronul clubului, va fi suspendat pe viață din fotbal.

PAOK Salonic și Xanthi au fost depunctate

Scandalul în care Olympiacos este acuzată de aranjamente este al doilea ce a lovit fotbalul din Grecia în primele luni ale acestui an.

ADVERTISEMENT

La începutul lui martie, PAOK Salonic și Xanthi, fostele echipe antrenate de Răzvan Lucescu, au fost depunctate cu 7, respectiv 12 puncte, din cauza implicării controversatului patron Ivan Savvidis în conducerea ambelor cluburi, practicată interzisă de regulamente.

În momentul suspendării fotbalului din Grecia, situație cauzată de pandemia de coronavirus, Olympiacos era lider detașat în clasamentul primei ligi, la 14 puncte de ocupanta locului secund, PAOK Salonic, câștigătoarea titlului în sezonul trecut, cu Răzvan Lucescu pe bancă.

ADVERTISEMENT
Tags: