Un scandal uriaș a zdruncinat presa sportivă de peste ocean. O jurnalistă extrem de cunoscută, cu o activitate apreciată la importante publicații, a fost surprinsă recent alături de un antrenor important din fotbalul american. La scurt timp după ce imaginile compromițătoare au ajuns în spațiul public, femeia și-a dat demisia de la actualul loc de muncă.
La începutul lunii aprilie, jurnalista specializată pe NFL, Dianna Russini, 43 de ani, a fost în centrul unui uriaș scandal mediatic. Aceasta a fost surprinsă în ipostaze extrem de apropiate alături de Mike Vrabel, 50 de ani, nimeni altul decât antrenorul cunoscutei formații New England Patriots. În scurt timp, pozele cu ea și tehnicianul din fotbalul american au făcut valuri peste ocean, mai ales că ambii sunt căsătoriți.
În urma acestui scandal, publicația la care lucra Dianna Russini, The Athletic, a declanșat o investigație internă. Jurnaliștii de la The New York Post, cei care au publicat fotografiile cu Vrabel și Russini la un resort din Arizona, au precizat că acestea au fost făcute înainte de întâlnirile proprietarilor NFL care au început la Phoenix, la finalul lunii martie.
Într-o prima fază, The Athletic a apărat-o pe Russini. Publicația a transmis, într-un comunicat, că imaginile nu aveau context compromițător și înfățișau interacțiuni publice între mai multe persoane. Ulterior, publicația și-a schimbat punctul de vedere după ce au apărut alte informații legate de natura relației dintre jurnalistă și antrenor.
Russini a fost angajată la The Athletic în 2023, după aproape un deceniu la ESPN, unde a ocupat diverse roluri, inclusiv prezentatoare SportsCenter, analistă NFL și insider. Ea a găzduit un podcast pentru The Athletic și a apărut pe platforma lor video în ultimii ani. Acum, în ciuda reputației sale, jurnalista a cedat presiunilor publice și a demisionat.
”Am acoperit NFL-ul cu profesionalism și dedicare de-a lungul întregii mele cariere. Susțin fiecare articol pe care l-am publicat vreodată”, a scris Russini într-o scrisoare trimisă marți editorului executiv al The Athletic, Steven Ginsberg. ”Când a apărut prima dată articolul din Page Six, The Athletic m-a susținut necondiționat, și-a exprimat încrederea în munca mea. Pentru asta le sunt recunoscătoare. În zilele care au urmat, din păcate, comentatorii din diverse medii au lansat speculații care pur și simplu nu au nicio legătură cu faptele”, a adăugat Russini.
Incidentul controversat care i-a avut în prim-plan pe fosta corespondentă de la The Athletic, Dianna Russini, și pe antrenorul principal al New England Patriots, Mike Vrabel, a dus la concedierea unei alte jurnaliste. După ce poze de mai sus au devenit publice, fosta jurnalistă de la The Athletic a fost nevoită să demisioneze. Acest aspect a determinat-o pe o colegă de breaslă să o atace dur pe rețelele sociale.
”Să nu te lovească ușa în fund când ieși. Știm cine ești cu adevărat și ce ai făcut de ani de zile. Asta face foarte mult rău femeilor din sport care au muncit corect”, a fost mesajul pe care l-a primit Russini de la o colegă ce scria la USA Today. După acest eveniment, această jurnalistă a fost concediată.
”Aș vrea să confirm faptul că nu mai fac parte din colectivul USA Today. Nu regret nimic din ce am spus și susțin în continuare totul. Dacă vreți să discutăm, mesajele mele sunt deschise. Și adresa mea de email funcționează”, a scris fosta corespondentă de la USA Today, Crissy Froyd, pe X. ”Simt că am fost foarte transparentă. Nu am făcut nimic greșit”.
Fotografiile cu Russini și Vrabel au fost publicate de Page Six. Acestea o arată pe Russini și pe Vrabel împreună la un hotel de lux din Sedona, inclusiv lângă piscină, în jacuzzi și pe o terasă de pe acoperiș. Unele par să îi arate pe cei doi îmbrățișându-se și ținându-se de mână. Russini și Vrabel sunt căsătoriți. Ambii au declarat că interacțiunea a fost platonică și scoasă din context.