Scandal uriaș la Arsenal. Căpitanul Granit Xhaka și-a aruncat tricoul după un derapaj vulgar: “F**k off!” VIDEO

Francisc Oprea   
în Arsenal
27/10/2019, 20:34
Scandal uriaș la Arsenal. Căpitanul Granit Xhaka și-a aruncat tricoul după un derapaj vulgar: “F**k off!” VIDEO
Xhaka a fost huiduit de fani în momentul înlocuirii. Sursă Foto: Hepta

Situația de la Arsenal stă pe un butoi de pulbere. Rezultatele modeste înregistrate în acest sezon i-au făcut pe suporteri să-și piardă încrederea în jucătorii lui Unai Emery. La meciul cu Palace, căpitanul Granit Xhaka, huiduit în momentul schimbării, i-a înjurat pe fani și a fost surprins de camere aruncându-și tricoul la intrarea pe tunel.

Scandal uriaș la Arsenal

Arsenal a bifat al doilea meci în Premier League fără victorie. După ce a pierdut runda trecută cu Sheffield United, formația condusă de Unai Emery a remizat pe teren propriu, scor 2-2, cu Palace. Minutul 61 al meciului din runda a zecea din Premier League a oferit un moment care arată situația tensionată de la Arsenal.

Căpitanul Granit Xhaka a fost înlocuit de Unay Emery cu Buyako Saka, moment în care întreg stadionul l-a huiduit pe elvețian. Enervat la culme de atitudinea fanilor și de rezultatul înregistrat pe tabelă, 2-2 după ce echipa sa a condus cu 2-0, Xhaka i-a înjurat pe suporteri și a plecat direct la vestiare. După ce dat mâna cu antrenorul Emery, căpitanul lui Arsenal și-a scos tricoul de joc și l-a aruncat la intrarea pe tunel.

Arsenal, la 12 puncte de lider

Arsenal are, din nou, un început de sezon sub așteptări. Formația din Londra a sperat să revină pe locurile ce asigură prezența în Champions League în ultimii ani, transferându-i, printre alții, pe Alexandre Lacazette, Aubameyang sau Nicolas Pepe. Totuși, după ce în ultimele sezoane a jucat în Europa League, pentru Arsenal și sezonul acesta pare unul în care va rata primele patru poziții.

După 10 runde din Premier League, Arsenal se află la 12 puncte de liderul Liverpool și la patru în spatele lui Chelsea, echipa ce ocupă în acest moment ultimul loc ce asigură prezența în grupele Ligii Campionilor în septembrie 2020. Ultima stagiune în care Arsenal a fost prezentă în grupele celei mai importante competiții intercluburi din Europa a fosts 2016 – 2017, când a fost eliminată în optimi de Bayern Munchen, 2-6 scor general.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles