VIDEO + DOCUMENTE / Fotbal şi rapiţă: de AICI a pornit scandalul Astra – Vaslui!

Adrian Porumboiu şi Ioan Niculae au pornit un război dur, iar finanţatorul Astrei l-a acuzat pe omologul său de la FC Vaslui că a încercat să cumpere o partidă directă dintre cele două...
26.11.2013 | 15:58
VIDEO  DOCUMENTE  Fotbal si rapita de AICI a pornit scandalul Astra  Vaslui

Adrian Porumboiu şi Ioan Niculae au pornit un război dur, iar finanţatorul Astrei l-a acuzat pe omologul său de la FC Vaslui că a încercat să cumpere o partidă directă dintre cele două formaţii contra sumei de 600.000 de euro. Meciul la care face referire patronul Interagro s-a disputat în sezonul 2010-2011, iar rezultatul de egalitate, scor 1-1, i-a scos pe moldoveni din lupta pentru titlu. La partida mai sus amintită, (vezi mai jos rezumatul) FC Vaslui a deschis scorul în minutul 15 prin Mike Temwanjera.

Şi cînd “galben-verzii” începuseră să-şi facă deja calcule pentru campionat, Fatai a egalat, în prelungiri, după o gravă greşeală a lui Kuciak. Imediat, banca de rezerve a prahovenilor, acompaniată de Florin Prunea, a intrat pe teren şi a sărbătorit golul alături de titulari de parcă ar fi cîştigat Liga Campionilor.

“Am fost furaţi pe faţă!”

Imediat după partidă, a început un adevărat scandal. Cu Adrian Porumboiu în prim plan. Finanţatorul a acuzat, pe bună dreptate, neeliminarea lui Lucian Goian în urma unui fault clar asupra lui Temwanjera. Fundaşul mai avea un cartonaş galben şi urma, logic, eliminarea.

CLICK AICI PENTRU FAZA FAULTULUI LUI GOIAN 

La numai un minut distanţă, atacantul lui FC Vaslui a fost eliminat, iar în final oaspeţii au fost egalaţi. “Am fost furaţi pe faţă. E Marius Stan în Comitetul executiv. A venit Mircea Sandu la meci! Şi ce a făcut cu Avram? Kovacs nu a dat un cartonaş galben pentru că ar fi fost eliminat jucătorul lor”, urla Porumboiu în telefon la finalul partidei.

IMAGINI NEEDITATE DE LA FINALUL JOCULUI:

Fostul arbitru mai acuza că se doreşte ca Oţelul să ia campionatul, în detrimentul formaţiei sale. “Eram ferm convins că aici ne pun bomboana pe colivă. I-am anunţat pe Sandu şi Avram, să nu mă ia de prost. Îşi bat joc de investiţiile pe care le-am făcut, îşi bat joc de fotbal, de lucrurile corecte. Să le dea d-zeu după sufletul şi inima lor. Arbitrul era gîtuit, la pauză l-a făcut zob Prunea. L-a înjurat şi l-a făcut în toate felurile pe Kovas. Arbitrii erau foarte agitaţi că nu vom fi egalaţi. Kovacs e fabricat de Prunea şi Lupescu şi execută comenzile. Ne-au pus de la început capul pe tăietor. Ne-au măcelărit. Băgăm bani şi sîntem torturaţi. Nu voi putea lua niciodată campionatul. Cu Niculae am vorbit doar înainte de meci. A avut încredere în băieţii lui, dar a avut şi în Kovacs, trebuia să-l pună şi pe el. Nu ne mai prezentăm. Să vină şmecherul ăsta de Diaconu care cum îl atinge vîntul zice că-l doare capul şi se lasă în jos. Pe Diaconu îl doare capul şi îl ustură portofelul”, spunea Porumboiu la vremea respectivă.

“Kuciak a fost bătut cu pietre tot meciul!”

Scandalul a continut şi în faţa vestiarelor, acolo unde o persoană din staff-ul lui FC Vaslui era foc şi pară pe publicul prahovean. “În repriza a doua, s-a dat cu pietre în Kuciak şi băiatul nu a mai putut să stea în poartă. În loc să-l dea pe Goian afară, îi dă lui Mike roşu. A fost bătut cu pietre tot meciul Kuciak, iar domnul Kovacs nici nu a băgat de seamă. Era grăbit să continue meciul, să dea gol Astra. E ruşinea de pe lume. Dacă şi domnul Niculae se pretează la aşa ceva… Îl credeam om serios”, spunea persoana din staff-ul moldovenilor. Ciprian Danciu, secundul lui Viorel a fost la un pas să se bată cu un jucător al Astrei, pe care l-a acuzat că a lovit cu cotul tot meciul. Pe fundal, se auzea cum fotbalistul era numit “cioară împuţită” şi era sfătuit “să-şi ia zborul”. Asta în timp ce vestiarul unde au stat oaspeţii era devastat, geamurile fiind sparte.

Niculae le-a dat primă specială, după un egal: “Porumboiu joacă întotdeauna în 17”

În replică, Ioan Niculae, patronul Astrei, s-a limitat doar să-şi felicite echipa pentru rezultat şi să trimită unele săgeţi la adresa lui Porumboiu. “Domnul Porumboiu o fi văzut meciul din tur, cînd am fost furaţi mai rău decît în codrul Vlăsiei. Am avut goluri neacordate, picioare în cap. Dacă noi am jucat în 13, el totdeauna joacă în 17. În afară de arbitrii, Porumboiu mai adaugă cîţiva de la FRF, de la Ligă. Am fost la băieţi după meci şi le-am dat o primă ca pentru victorie. Le-am dat de trei ori mai mult”, a spus Niculae după partida din 2011.

Niculae se simte ţepuit, cu toate că a ajuns în instanţă, iar Porumboiu a cîştigat!

Conflictul dintre Adrian Porumboiu şi Ioan Niculae are rădăcinile la începutul anilor 2000, cînd fostul arbitru a încercat să facă o afacere cu finanţatorul Astrei Ploieşti. “Acestui individ, mare miliardar al României, i-am dat 10.000 de tone de rapiţă, iar el mi-a dat la schimb motorină cît să acopere jumătate din suma pe care avea să mi-o achite, iar pe restul nu. Probabil credea că face cu mine cum face cu statul, de unde ia totul gratis”, a dezvăluit Porumboiu.

Conflictul dintre cei doi a fost, pînă la urmă, soluţionat în instanţă, în mod irevocabil, iar cîştig de cauză a avut fostul arbitru, astfel că toate susţinerile lui Ioan Niculae sînt doar aprecieri personale, care nu au fost sprijinite prin decizia irevocabilă de instanţă!

Interagro a solicitat 1.430.312.025 lei vechi reprezentînd despăgubiri, 446.136.309 lei diferenţă preţ motorină, 356.592.044 lei echivalentul a 63.35 tone rapiţă, 627.58 lei diferenţă preţ, dobînzi aferente sumei datorate şi cheltuieli de judecată. La data de 18.11.2002 a venit şi sentinţa: Tribunalul Vaslui a respins acţiunea formulată de Interagro şi a obligat firma lui Niculae să plătească şi cheltuieli de judecată în valoare de 30.000.000 de lei vechi.

“În 1999-2000, Porumboiu mi-a tras o ţeapă de o sută şi ceva de mii de dolari. I-am dat motorină de aceşti bani cu promisiunea că îmi dă cereale, dar după aceea nu mi-a mai trimis nimic. E un escroc!” – Ioan Niculae

“Niculae e un mafiot de profesie, un nenorocit. I-am vîndut nişte rapiţă, nu a avut bani să-mi plătească şi mi-a dat motorină pentru jumătate din marfă. Apoi nu a mai primit şi cealaltă jumătate pentru că nu a plătit. El m-a confundat cu statul. Niculae să-şi vadă de buboaiele lui pentru că are capul plin” – Adrian Porumboiu

interagro1trib1deciyie1recursss