Sport

Scandalul de la naționala Franței continuă. Pogba și Rabiot, dialog incendiar după eliminarea ”cocoșilor” de la Euro 2020  

Franța a fost eliminată de la Euro 2020 de Elveția, iar eșecul a încins spiritele între jucători. Pogba și Rabiot au fost la un pas să se încaiere.
02.07.2021 | 12:34
Scandalul de la nationala Frantei continua Pogba si Rabiot dialog incendiar dupa eliminarea cocosilor de la Euro 2020
ADVERTISEMENT

Meciul dintre Franța și Elveția, ultimul disputat pe Arena Națională la actualul Campionat European, a fost cel mai spectaculos de la Euro 2020.

Ce a urmat după eliminarea trupei ”Les Bleus” nu face, însă, cinste vedetelor de sute de milioane de euro din naționala Franței.

ADVERTISEMENT

Paul Pogba și Adrien Rabiot și-au adresat cuvinte grele

Scandalul a început încă din tribune, după ce Pogba a pierdut un balon, iar pe contraatac Elveția a înscris golul de 3-3. Mama lui Rabiot le-a reproșat membrilor familiilor lui Pogba și Mbappe lipsa de implicare a fiilor lor.

Pogba și Rabiot s-au contrat chiar pe gazon, dar tensiunile au atins cote maxime la vestiar unde fotbaliști au avut un dialog care putea degenera, menționează marca.com care a făcut public schimbul de replici dintre cei doi.

ADVERTISEMENT

Paul Pogba: ”Ai vreo problemă, amice?”;

Adrien Rabiot: ”Suntem într-o situație urâtă”;

Paul Pogba: ”Dacă ai vreo problemă, mi-o spui în față! E clar?”;

Adrien Rabiot: ”Trebuie să ne apărăm toți. Nu te aperi, te duci acasă. Du-te la futsal”;

Paul Pogba: ”Mai taci din gură, bufonule”;

Adrien Rabiot: ”Tu râzi de noi. Ce-i asta?”;

Paul Pogba: ”Taci din gură”.

Sursa menționată notează că încă din timpul jocului fotbaliștii francezi și-au pierdut concentrarea, apărătorii fiind nemulțumiți de atitudinea aceluiași Paul Pogba.

Raphael Varane: ”Benji, serios, ai grijă. Vin mingile în adâncime, nu stai bine în teren”;

Benjamin Pavard: ”Dar e și greșeala lui Pogba”;

Raphael Varane: ”Ce?”;

Benjamin Pavard: ”Pogba nu coboară, ne lasă descoperiți”;

Raphael Varane: ”Voi vorbi cu el”.

Veronique Rabiot a avut meciul ei, în tribune, cu familiile lui Pogba și Mbappe

Că atmosfera de la echipa națională a Franței era deteriorată încă dinaintea eliminării ”cocoșilor” din optimile de finală de la Euro 2020 au dovedit-o scenele șocante petrecute în tribunele Arenei Naționale din București.

ADVERTISEMENT

Familiile fotbaliștilor, deși aveau locuri apropiate, în același sector, nu și-au vorbit deloc, până la momentul în care Paul Pogba a tratat cu superficialitate faza în urma căreia Elveția a egalat, reușind să elimine campioana lumii în urma executării loviturilor de departajare.

Veronique Rabiot, mama fotbalistului de la Juventus Torino, le-a reproșat membrilor familiei mijlocașului lui Manchester United, Paul Pogba, delăsarea acestuia.

ADVERTISEMENT

Ulterior, mama lui Rabiot și-a vărsat frustrarea într-o nouă reacție furioasă, pe părinții lui Kylian Mbappe, după ce starul lui PSG a ratat penalty-ul decisiv.

ADVERTISEMENT