Avocații îi sfătuiesc pe consumatorii care consideră că facturile la energie electrică sunt mult peste valoarea normală se pot adresa instanței, unde poate fi verificat modul în care a fost calculat consumul real și tariful aplicat de către furnizor.
Aproape în fiecare nouă zi apare în spațiul public o nouă factură uriașă la energie electrică. Ultimul astfel de caz a fost prezentat de către avocatul Adrian Cuculis, unde un consumator casnic a primit o factură de peste 50.000 de lei, la o regularizare de peste patru ani. În acest caz, avocatul susține că o datorie mai veche de trei ani intră deja în termenul de prescriere și că în acest caz e vorba de o factură ilegal emisă. Sfatul acestuia este ca toți consumatorii care consideră, în urma analizei facturilor primite, că acestea sunt greșite pot mere în instanță unde se poate verifica modul în care a fost măsurat consumul și tariful aplicat.
„Aici discutăm în primul rând despre o recalculare făcută vădit în mod nelegal. Părerea mea este că vorbim de o datorie prescrisă, dacă stăm să analizăm situația mai în detaliu, pentru că o recalculare de acum trei ani este prescrisă. Este ilegal.
Toți cei care se confruntă cu astfel de facturi trebuie să facă o plângere prealabilă la furnizor, apoi la ANRE, în cazul în care situația nu este rezolvată, pentru suspendarea obligației de plată, instanța de judecată și punerea la dispoziția consumatorului a măsurătorilor metrologice, certificatul de metrologie, verificarea tarifului care a fost aplicat. Eu consider că în această perioadă, când avem prețurile la energie plafonate de către Guvern, nici măcar nu mai pot fi emise facturi pe mai mult de o lună de zile. Nu doar că legea adoptată anul trecut obligă citirea la maxim trei luni, dar ordonanța cu plafonarea este clar încălcată atunci când se emit facturi pe trei, patru luni. E clar atunci că un consumator nu se mai încadrează în plafoanele respective”, a declarat, pentru FANATIK, avocatul Adrian Cuculis.
De altfel, în urmă cu o săptămână, Adrian Cuculis a anunțat că vrea să deschidă un proces colectiv împotriva furnizorilor de energie pe care-i consideră vinovați de emiterea greșită a nenumărate facturi. De altfel, acesta și-a prezentat chiar propria factură la energie, de peste 3.000 de lei, la consumul unui apartament de două camere.
„Am de plată 3.000 şi ceva pentru un apartament de două camere şi situaţia asta se repetă la zeci de mii de români în toată ţara. Problema este că poate fi vorba despre o funcţionare anormală a contorului şi atunci va trebui să cerem furnizorului date cu privire la metrologia acelui contor de energie electrică. Am făcut o notificare către furnizorul de energie electrică, să recalculeze, pentru că este aberant. 3.500 de lei pentru un apartament de două camere. În mod normal venea 200 de lei, cel mult. Disproporția este foarte mare. Regularizarea a fost făcută pentru două luni de zile şi clar s-a făcut un calcul greșit undeva”, a declarat acesta în urmă cu o săptămână, subliniind că după ce facturile au fost contestate la furnizor, poate fi obținută metrologia, dar și cerută reindexarea și recalcularea indexului vechi.
De altfel în ultima perioadă mai multe persoane publice au anunțat că au primit facturi de regularizare uriașe, ce depășesc cu mult consumul la care ei se așteptau. Un astfel de caz a fost cel al actorului Marius Manole, care a anunțat că are de plătit peste 7.500 de lei pentru o perioadă de facturare de aproape doi ani, între decembrie 2020 și august 2022. Într-o situație similară s-a aflat și filosoful Mihai Șora, care a anunțat că a primit o factură de regularizare, tot pentru o perioadă de peste un an, de peste 6.000 de lei, în condițiile în care are foarte puține aparate electrocasnice care să justifice un consum atât de ridicat.
În ambele cazuri, furnizorul de energie electrică, Enel Energie Muntenia, a transmis că reprezentanții companiei nu au avut acces la contor și că, aceste sume, reprezintă consumul real efectuat pe acele perioade lungi de timp. Scandalul acestor facturi a ajuns până la nivelul Guvernului, iar ministrul energiei, Virgil Popescu, a acuzat ANRE și ANPC, două instituții aflate sub controlul PSD, că nu-și fac treaba.
Luni, șeful ANPC, Horia Constantinescu, a declarat la Radio România că aceste alarme cu privire la facturile uriașe nu se confirmă, susținând că pur și simplu a fost vorba de perioade lungi de facturare, dar că nu au existat alte nereguli de calcul.
“Din păcate pentru cei ce au alarmat întreaga opinie publică, lucrurile nu se confirmă, cel puțin pentru câteva dintre cazurile verificate. Verificând facturile transmise presei, cele de 6500 de de lei de 30 de mii lei, aveam să aflu că era vorba de o regularizare pe o perioadă destul de lungă de timp, timp în care ori consumatorii nu au transmis indexul, ori cei însărcinați cu citirea contoarelor nu au făcut acest lucru, probabil așa cum ar fi trebuit să o facă, cantitate existând acolo și fiind obligatorie de a fi achitată”, a spus președintele ANPC.
Pe de altă parte, în ceea ce privește ANRE, autoritatea a anunțat la începutul acestei luni că de la începutul anului a primit peste 16.000 de plângeri legate de facturile la energie și că, în aceeași perioadă, a aplicat amenzi în valoare de peste 21 de milioane de lei.
Avocații subliniază că un pas necesar în cazul în care primim o factură pe care o considerăm exagerată este contestarea lor la furnizori. Avocatul Traian Alexandru Bundă susține că de cele mai multe ori astfel de cazuri s-au rezolvat fără a ajunge în instanță, însă, chiar dacă nu este necesar, acest pas al contestării facturilor reprezintă un atu pentru că unii judecători pot respinge acțiunea pe temeiul că nu au fost urmați toți pașii inițiali.
„În opinia mea, este foarte important ca omul care are o perioadă mai lungă pe factură să fie sigur că este vorba despre o factură de regularizare. În al doilea rând, trebuie să compare toate facturile pe care le are de-a lungul timpului sau dacă nu a primit nicio factură timp de două, trei luni ar trebui să-și pună un semn de întrebare și dacă nu cumva este o problemă la furnizor.
Dacă a venit totuși factura, și este exagerată și nu e legal stabilită, primul pas este să o conteste direct la furnizorul de utilități. Adică se face o adresă scrisă sau un email prin care se contestă această factură pentru că. De principiu, eu ca avocat îi încurajez pe oameni să facă această contestație în scris. Acum, în măsura în care apreciază că este o problemă ce se poate rezolva mai simplu, poate să facă acest lucru și telefonic pentru că toate companiile care se și respectă cu privire la furnizarea de utilități au un call-center unde toate apelurile sunt înregistrate și ele pot fi probă în instanță. Odată ce sumă omul la firma respectivă și spune că nu e de acord cu acea factură, operatorul care a răspuns la telefon trebuie să înregistreze plângerea cu număr de înregistrare, să îi comunice clientului numărul de înregistrare. Ideea este că dacă acest pas nu este făcut, sigur, se poate merge direct în instanță, dar de multe ori lucrurile se rezolvă astfel.
De cele mai multe ori nu are sens să meargă în instanță, să plătească o taxă de timbru, să-și angajeze și avocat, să facă zeci de cheltuieli pe care le-ar putea evita. În plus, e posibil să dea de un judecător care e mai catolic decât Papa și care să spună că nu a făcut procedura prealabilă, că nu a contestat-o la furnizor direct, și atunci e recomandat să facă această plângere, să evite orice discuție ulterioară în instanță”, a declarat, pentru FANATIK, avocatul Traian Alexandru Bundă.
Acesta subliniază însă că fiecare consumator are acces la propriul consum și vede și până unde a fost facturat de către furnizorul de electricitate și că, toate aceste neplăceri, pot fi evitate prin simplul efort de a transmite regulat indexul de consum.
„Am avut situații cu clienți cu facturi pe perioade lungi de timp, șase, nouă luni, poate și un an. Ideea este, în opinia mea, că ține și de noi, cât de atenți și cât de conștienți suntem ca utilizatori. Asta pentru că sunt chestiuni ce pot fi evitate atâta timp cât avem grijă, cât dăm indexul la timp. Știu că poate lumea va spune că e treaba furnizorului, însă e vorba de situații ce pot fi evitate dacă noi suntem puțin mai atenți. Reușim astfel să nu ne mai complicăm existența și nici să nu ne mai enervăm inutil. Până la urmă consumatorii văd imediat și consumul real și consumul facturat și pot fi conștienți de această diferență”, a mai precizat acesta.
Pe de altă parte, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, este de părere că avalanșa de știri cu aceste facturi la energie de regularizare reprezintă „o perdea de fum” menită să obișnuiască populația cu facturile mult mai mari ce vor veni în perioada de iarnă și, în special, să susțină opinia că de vină pentru aceste facturi sunt furnizorii. Potrivit acestuia, principalul beneficiar al acestor prețuri majorate este statul român care încasează două treimi din totalul costurilor de energie.
În opinia sa, acest val de facturi uriașe era total previzibil în contextul în care furnizorii au demarat o companie de citire a consumului iar, încă de la începutul anului, legea îi obligă să citească contoarele la perioade de maxim trei luni.
„Mai multe facturi cu valori mari au apărut, brusc, în spațiu public, deși oricine putea citi că sunt regularizări pentru intervale de 12 – 24 de luni, adică cu o medie lunară a consumul care se înscrie în limite de 150 – 300 lei. Aceeași practică am văzut-o și în luna decembrie 2021, când la fel de brusc, presa a primit și a scos în față câteva facturi mari la gaze, s-a efectuat rapid o judecată, s-au stabilit vinovații – furnizorii – și s-au ”amuțat dătătorii” de amenzi (ANRE, ANPC) și oamenii au fost mulțumiți.
Petarda de fum aruncată public și a atins atunci ținta: oamenii s-au obișnuit cu ideea că sunt facturi mari în piața de gaze, de 4000 – 5000 lei, că există un vinovat – furnizorul, că vinovatul primește o pedeapsă și că ei o să achite o factură dublă la gaz față de anul 2020, dar care este totuși doar de 800 – 900 lei, iar asta s-a considerat o ”binecuvântare”. Aceeași rețetă, aceleași petarde, doar că de data aceasta pentru energie electrică”, se arată într-un comunicat al Asociației Energia Inteligentă.
Mai mult, potrivit acestuia din banii plătiți de către un consumator casnic pentru 1 KWh la un furnizor rămân în medie circa 2%, în timp ce la bugetul de stat ajunge 65%. „Dacă statul ar fi renunțat la jumătate din câștiguri, prețul gazelor și al energiei electrice din Români ar fi fost similar cu cel din anul 2020”, subliniază Dumitru Chisăliță.