Life

Scandalul pentru moștenirea lui Ion Dolănescu, rezolvat în instanță. Hotărârea este definitivă

22.10.2020 | 11:36
Scandalul pentru mostenirea lui Ion Dolanescu rezolvat in instanta Hotararea este definitiva
ADVERTISEMENT

Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză lui Ionuț Dolănescu într-un dosar ce privea un teren de 212 mp din București. Acest lucru s-a întâmplat după ce Primăria Capitalei a întârziat în a face apel unei hotărâri judecătorești.

„Respinge apelul ca tardiv declarat. Definitivă”, au dispus judecătorii și, astfel, Ionuț a intrat în posesia proprietății de pe strada Sfinţilor, situată în vecinătatea vilei de pe strada Caimatei, al cărei proprietar este tot fiul cel mare al regretatului artist Ion Dolănescu, scrie spynews.ro.

ADVERTISEMENT

Primăria București a avut termen 30 de zile pentru a ataca decizia inițială, care îi dădea câștig de cauză lui Ionuț, iar, cum acest lucru nu s-a întâmplat în timp util, fiul marelui interpret a avut câștig de cauză.

Moștenirea lui Dolănescu, decisă în instanță

Averea lăsată în urmă de Ion Dolănescu era estimată la 1 milion de euro. In urma unui proces, judecătorii au stabilit că ambii băieți ai artistului vor beneficia de câte o jumătate din moștenire.

ADVERTISEMENT

Frații Ionuț și Dragoș Dolănescu s-au luptat aproximativ 8 ani în instanță pentru bunurile lăsate în urmă de tatăl lor. Împărțirea a făcut ca lui Ionuț să-i revină vila din strada Caimatei, aflată în imediata vecinătate a terenului pe care l-a dobândit acum.

Fiul cel mare al celebrului interpret de muzică populară și-a dorit extrem de mult obținerea casei respective, evaluată de experiți la peste 400000 de euro, pentru că aici a locuit și regretatul artist în ultimele zile ale vieții.

ADVERTISEMENT

Fratele cel mic, Dragoș, a primit o vilă la Sinaia, evaluată la 290000 de euro, dar și terenuri situate în Prahova, Dâmbovița și Ilfov. Totodată, acestuia i-a revenit și o parte din locuința de pe strada Hagi Dina din București, evaluată la 6000 de euro.

Anul acesta s-au împlinit 11 ani de la trecerea în neființă a marelui artist. Cei doi băieți ai săi nu sunt nici acum în relații bune, iar, anul trecut, la împlinirea a 10 ani de la moartea tatălui lor, au organizat fiecare câte un parastas.

ADVERTISEMENT

Ultima dispută dintre frați a avut loc la începutul acestei luni și a debutat cu declarații sensibile făcute de Ionuț cu privire la statutul pe care mama fratelui său l-a avut în viața tatălui celor doi.

ADVERTISEMENT