News

Scenariul de război al unui general american. Care ar fi primele ținte ale SUA într-un conflict cu China

Generalul american, David Berger, a prezentat un scenariu de război. Acesta a precizat care ar fi primele ținte ale SUA, într-un conflict militar cu China.
10.07.2022 | 18:02
Scenariul de razboi al unui general american Care ar fi primele tinte ale SUA intrun conflict cu China
Generalul american David Berger a prezentat scenariul unui război SUA-China. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

David Berger, comandant american, a spus care ar fi primele locuri pe care le-ar ataca SUA în China, în eventualitatea unui război, similar cu cel al Rusiei cu Ucraina.

Care ar fi primele locuri pe care SUA le-ar ataca în China în cazul unui război

David Berger a precizat că SUA ar putea ținti inițial centrele de comandă și cele de logistică, adică de aprovizionare. Generalul a mai transmis că armata chineză ar riposta prin împiedicarea SUA să-și mobilizeze forțele în Pacific, potrivit aa.com

ADVERTISEMENT

Reprezentantul armatei americane a făcut astfel de afirmații în timpul unei dezbateri de la Institutul Hudson. Totodată, Berger, care este și comandantul Corpului de Infanterie Marină al SUA a subliniat că China are în momentul de față o capacitate militară ”la un nivel foarte diferit”, comparativ cu acum 10 ani.

De asemenea, SUA s-ar putea baza pe sprijinul altor națiuni într-o bătălie cu Beijing-ul, mai exact, pe ajutorul Japoniei și al Australiei. Acestea ar putea contribui la menținerea lanțurilor de aprovizionare și coordonarea soldaților.

ADVERTISEMENT

”În mod realist, [China] ne va provoca. Vor încerca să ne încetinească mobilizarea.

Vor face tot ce le stă în putință pentru a ne încetini cât mai mult timp posibil.”, a mai transmis Berger.

Tensiuni între SUA și China. Care este cauza

Sunt speculații în ultima vreme că Beijing-ul ar intenționa să invadeze Taiwanul. Joe Biden, liderul Casei Albe, spune că SUA vor interveni militar, dacă insula autonomă va fi atacată.

ADVERTISEMENT

”Acesta este angajamentul pe care ni l-am luat.Am fost de acord cu politica unei singure Chine, am semnat-o (…) dar ideea că (Taiwanul) poate fi luat cu forța pur și simplu nu este potrivită, a declarat Joe Biden, în luna mai, într-o conferință de presă de la Tokyo, întrebat despre cum vor reacționa SUA dacă Taiwanul va fi invadat de China.

”Ne opunem ferm încercărilor de a schimba status quo-ul prin forță în Marea Chinei de Est și Marea Chinei de Sud.

ADVERTISEMENT

În plus, am convenit să tratăm împreună diverse probleme legate de China, inclusiv drepturile omului”, a declarat și Fumio Kishida, premierul Japoniei.

ADVERTISEMENT