Satul Valea Adâncă din comuna Miroslava, județul Iași, a fost în această dimineață locul unui incident șocant. Aici, un bărbat și-a înjunghiat prietena, apoi s-a spânzurat.
Din primele informații, tragedia s-a produs în jurul orei 9.00. Mihaela D., de profesie medic veterinar, a fost înjunghiată de propriul iubit cu care avea o relație de 8 ani de concubinaj. Rănită, femeia a ieșit ulterior în stradă și a cerut ajutor.
Auzind țipetele femeii, un vecin a fost cel care a sunat la 112. Acesta a realizat rapid că este vorba despre o violență domestică. Bărbatul nu știa ce s-a întâmplat, de fapt.
Abia medicii ajunși de urgență la fața locului au constatat drama petrecută. Femeia de 48 de ani, care este de profesie medic veterinar, a fost găsită pe drum. Se afla într-o baltă de sânge, în șoc hemoragic. A fost transportată de urgență la spital.
Șocul echipelor de intervenție a continuat. Atacatorul femeii, concubinul ei, era mort în curte. Potrivit celor de la UPU SMURD Iaşi, bărbatul de 40 de ani s-a spânzurat și prezent arsuri pe corp. Se pare că, înainte să se spânzure, bărbatul şi-a dat foc sau a fost incendiat.
”În Valea Adâncă, bărbat, 40 ani, spânzurat, autoincendiere/incendiere şi încă o victimă, femeie, 48 ani, plagă înjunghiată regiune lombară, trimis TIM şi SAJ. Bărbatul era decedat, iar femeia în şoc hemoragic.
A necesitat intubare și ventilare mecanică în drum spre UPU”, a anunțat prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iaşi, citată de cei de la publicația Bună ziua Iași (BZI).
Femeia înjunghiată de iubitul său a ajuns în stare gravă la spital. În acest moment, polițiștii continuă ancheta pentru stabilirea întregii situații de fapt și luării măsurilor legale care se impun. Nu se știe motivul acestui conflict.
”La data de 2 august anul curent, în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie a fost agresată de un bărbat.
Femeia a fost transportată la spital pentru acordare de îngrijiri medicale. De asemenea, bărbatul a fost găsit decedat. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt și luării măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Iași.