Momente șocante în timpul unei înmormântări, marți, la Târgu Jiu, aici unde un sicriu în care se afla o femeie decedată a fost cuprins de foc. Care ar fi cauza izbucnirii incendiului? Polițiștii au intrat pe fir, fiind deschis dosar penal.
Incidentul halucinant a avut loc marți, 22 aprilie 2025, într-o capelă din Târgu Jiu. Când familia și apropiații femeii moarte își luau rămas bun în liniște, evenimentul marcat de durere a fost dat peste cap de această întâmplare șocantă.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, oamenii legii au fost sesizați cu privire la izbucnirea incendiului din capela mortuară. La fața locului au ajuns forțele de intervenție, constatând că sicriul în care se afla cadavrul femeii a fost cuprins de flăcări.
Atât sicriul, cât și trupul neînsuflețit al femeii au fost afectate. Prin urmare, polițiștii au deschis o anchetă, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte.
„La data de 22 aprilie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apel 112 de un bărbat, din oraşul Rovinari, cu privire la faptul că la o capelă mortuară din Târgu Jiu ar fi izbucnit un incendiu, fiind profanat sicriul din interiorul acesteia, în care se afla cadavrul unei femei”, informează IPJ Gorj.
Conform presei locale, citată de News.ro, flăcările ar fi pornit de la instalația electrică a capacului frigorific. Rămâne să se stabilească, în mod exact, în ce împrejurări s-a produs acest eveniment nefericit.
Un incident similar s-a petrecut, în mai 2023, într-o localitate din Bistrița-Năsăud. Un sicriu în care se afla trupul unui bărbat de 36 de ani a explodat, în comuna Teaca. Totul s-a întâmplat în urma unui scurtcircuit la capacul frigorific.
Pompierii au fost solicitați la fața locului, deoarece incendiul s-a extins la una dintre încăperile casei unde avea loc priveghiul.