News

Scene dramatice la un spital din Iași. Un bărbat infectat cu Covid-19 s-a aruncat de la etajul 6

20.09.2020 | 12:38
Scene dramatice la un spital din Iasi Un barbat infectat cu Covid19 sa aruncat de la etajul 6
ADVERTISEMENT

Gest de-a dreptul șocant al unui pacient de la un spital din Iași. Infectat cu Covid-19, un bărbat de 55 de ani și-a pus capăt zilelor, după ce s-a aruncat de la etajul 6.

Incidentul cutremurător s-a petrecut la Spitalul de Neurochirurgie ”Nicolae Oblu”, acolo unde cetățeanul era internat pe secția de terapie intensivă.

ADVERTISEMENT

Evenimentul a avut loc chiar sub privirile cadrelor medicale. Un medic şi o asistentă l-au surprins pe bărbat pe punctul de a sări. Au încercat să-l convingă să renunțe, dar fără rezultat.

Un bărbat infectat cu Covid-19 s-a aruncat de la etajul 6 la un spital din Iași

Pandemia de coronavirus continuă să facă victime în România. Un bărbat, infectat cu Covid-19, s-a sinucis aruncându-se în gol de la etajul 6 al spitalului din Iași, unde se afla internat.

ADVERTISEMENT

Din cauza infecției, omul a intrat în depresie și era internat pe secția de Terapie Intensivă de mai bine de o săptămână. Întrucât suferea și de diabet, o afecțiune considerată foarte periculoasă la bolnavii COVID, medicii l-au conectat la un aparat care să-l ajute să respire.

Din datele furnizate de Observator News, medicul de gardă și o asistentă intrau în salon exact când bărbatul se afla deja pe geam. Înainte să ajungă la el, acesta a sărit.

ADVERTISEMENT

Bărbatul a căzut în gol 6 etaje şi impactul i-a fost fatal, murind pe loc. Pacientul fusese transferat aici în urmă cu o săptămână, de la spitalul de boli infecţioase. Suferea de diabet şi, de curând, a primit şi rezultatul pozitiv la testul pentru Covid-19. Se pare că bărbatul avea şi tulburări depresive.

Depresia, o afecțiune frecventă în perioada pandemiei

De la începutul pandemiei de coronavirus, foarte mulți oameni din întreaga lume au resimțit stări de anxietate. În acest sens, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), prin departamentul de Sănătate Mintală, a realizat o serie de recomandări pentru populație, prin care să îi ajute să se acomodeze mai ușor cu situațiile actuale, să își păstreze calmul și mai ales sănătatea mintală, în timpul epidemiei de coronavirus, scrie Time.

ADVERTISEMENT

Din seria de recomandări OMS se numără relaxarea și activitățile fizice. ”E important ca în timpul momentelor și situațiilor stresante să încercați să vă concentrați pe propriile nevoi. Apelați la exerciții fizice care să vă ajute să vă relaxați și să vă mențineți starea de sănătate bună.

În plus, este recomandat să vă odihniți cât de mult și de bine puteți. Dormiți 8 ore pe noapte și adoptați un stil de viață sănătos, bazat pe o dietă alimentară echilibrată”, potrivit sursei citate.

ADVERTISEMENT