Fanii celor două grupări care se vor înfrunta în finala UEFA Conference League, Chelsea și Betis, au fost implicați într-un conflict pe străzile din Wroclaw, iar Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene. Duelul dintre cele două formații se va disputa miercuri seară, de la ora 22:00.
Fanii celor două formații au avut un nou conflict aprins pe străzile orașului Wroclaw. Din imaginile publicate de cei de la The Sun, se vede clar cum un suporter al englezilor provoacă disputa, iar fanii lui Betis răspund violent și aruncă cu mai multe sticle după acesta.
A durat doar câteva secunde până ce conflictul a degenerat, iar cele două grupuri au putut fi despărțire doar de intervenția forțelor de ordine.
Zeci de mii de fani ai celor două formații implicate în finala Conference League, Chelsea și Betis, au făcut deplasarea la Wroclaw, în Polonia, pentru finala UEFA Conference League. Marți, suporterii au fost implicați într-un conflict violent pe străzile orașului, iar Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene.
Suporterii celor două grupări s-au bătut și au aruncat cu diverse obiecte, precum pahare și scaune, însă conflictul a fost aplanat, iar Poliția Provincială din Wroclaw a revenit cu un comunicat oficial în acest sens. „Polițiștii au reacționat imediat după incident, iar mai apoi nu a existat o escaladare a conflictului sau alte comportamente negative.
Fanii s-au dispersat în diferite direcții, iar în aceste momente se încearcă identificarea lor. Numărul forțelor de poliție preventive și operaționale și saturația acestora este atât de mare în locurile unde rezidenții și fanii se strâng sau se mișcă, încât toată lumea se poate simți în siguranță”, au transmis polonezii.
Chelsea a obținut o victorie imensă în ultima etapă din Premier League, 1-0 pe terenul lui Nottingham Forest și a terminat sezonul pe locul 4, poziție care asigură calificarea în UEFA Champions League. Londonezii revin în cea mai importantă competiție inter-cluburi după două stagiuni în care au absentat.
Atenția se îndreaptă acum spre finala de la Wroclaw, unde Chelsea are oportunitatea să scrie istorie. „Mesajul în ultimele 48 de ore a fost ‘Am realizat ceva important (n.r. calificarea în UEFA Champions League), dar dacă vrem să confirmăm faptul că devenim din nou un club important, trebuie să arătăm dorința de a câștiga acest meci și trofeul’.
Ne-am terminat munca în Premier League, e fantastic și suntem fericiți. Dar acest meci este cu totul diferit, o finală, și vrem să câștigăm cu orice preț. În fiecare zi avem ceva de dovedit. Am jucat multe meciuri în acest sezon în Conference League, acum a rămas doar unul.
Cu siguranță, pentru mine personal există ceva de dovedit, dar mesajul pentru jucători este exact același. Fiecare zi este o nouă șansă de a crește, ne dorim să ne luptăm pentru trofee”, a declarat antrenorul „albaștrilor”, Enzo Maresca, la conferința de presă.