Sport

Scene halucinante sub ochii lui Gică Hagi! Meciul Farul – Sepsi, întrerupt câteva minute

Momente tensionate în finalul primei reprize de la Farul - Sepsi, după ce galeria gazdelor a avut scandări xenofobe și arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt jocul.
03.05.2024 | 21:14
Scene halucinante sub ochii lui Gica Hagi Meciul Farul  Sepsi intrerupt cateva minute
Momente tensionate în finalul primei reprize de la Farul - Sepsi, după ce galeria gazdelor a avut scandări xenofobe și arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt jocul. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Partida de la Ovidiu deschide etapa a 8-a a play-off-ului din SuperLiga și este extrem de importantă pentru trupa lui Gică Hagi care se află într-o luptă acerbă pentru locurile de cupe europene.

Farul – Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

Întâlnirea Farul – Sepsi a fost marcată de un moment trist pentru fotbalul românesc, care a dus la întrerupere pentru câteva momente. Nemulțumiți de scorul arătat pe tabela de marcaj, 0-3, fanii ”marinarilor” au avut scandări xenofobe.

ADVERTISEMENT

Era minutul 42, la scurt timp după ce Pavol Safranko reușise hattrick-ul, când suporterii echipei lui Gică Hagi și-au dat în petec și au început să scandeze cuvinte de nedescris la adresa covăsnenilor.

Din tribunele stadionului de la Ovidiu s-au auzit scandări xenofobe. Scenele halucinante au surprins pe toată lumea, mai ales că galeria Farului nu mai avea antecedente în acest sens.

ADVERTISEMENT

Arbitrul Adrian Cojocarul a întrerupt imediat jocul și le-a cerut gazdelor să intervină pentru a nu mai exista astfel de scandări. O parte dintre jucătorii Farului au mers în dreptul galeriei și le-a cerut fanilor să se oprească. După 2 minute de întrerupere, Cojocaru a decis să reia meciul.

Farul, primă repriză de coșmar

Farul a avut o primă repriză de coșmar. Erorile în defensivă au curs pe bandă rulantă și Pavol Sanfranko a reușit primul său hattrick din carieră. Slovacul a deschis scorul după doar 66 de secunde, după gafele lui Dragoș Nedelcu și Narek Grigoryan.

ADVERTISEMENT

După alte 20 de minute, Sepsi a reușit să-și dubleze avantajul prin același Safranko, după o nouă eroare de cascadorii râsului a lui Dragoș Nedelcu. În minutul 34, slovacul și-a încununat prestația cu un nou gol. Kallaku a centrat perfect din partea stângă și atacantul lui Sepsi a pus latul dintr-o poziție simplă, din 6 metri.

ADVERTISEMENT

Prestația jucătorilor l-a înfuriat la culme pe Gică Hagi și managerul Farului a reacționat imediat după încasarea golului 3. În minutul 37, managerul constănțenilor l-a scos din teren pe căpitanul Ionuț Larie și l-a introdus pe Dan Sîrbu.

Mai mult, Farul a scăpat ca prin urechile acului de două eliminări, după faulturile dure comise de Kiki și de Nedelcu. De fiecare dată, arbitrul Adrian Cojocaru a considerat că este de ajuns cartonașul galben.