Fostul internațional argentinian Matias Kranevitter (32 de ani) a refuzat să iasă de pe teren în timpul partidei pe care echipa sa, Fatih Karagumruk, a disputat-o pe terenul lui Trabzonspor în prima ligă din Turcia. Antrenorul Aleksandar Stanojevic a fost nevoit să anuleze modificarea, însă povestea nu s-a încheiat acolo.
Fatih Karagumruk, ultima clasată din Super Lig, prima divizie a Turciei, a evoluat în etapa 24 pe terenul celor de la Trabzonspor, ocupanta locului 3. Gazdele au deschis scorul în minutul 20, iar după scurt timp, antrenorul oaspeților, Aleksandar Stanojevic, a fost nevoit să facă o primă modificare, din cauza unei accidentări.
Oaspeții au egalat în minutul 28, iar mai apoi Matias Kranevitter a acuzat la rândul său o problemă medicală. Tehnicianul a pregătit o modificare, Berkay Ozcan fiind pregătit la marginea terenului, iar cel de-al patrulea oficial a ridicat tabela pentru a semnala faptul că argentinianul urma să fie înlocuit.
Acesta a refuzat însă și i-a făcut semn coechipierului său să se întoarcă pe bancă. Până la urmă, schimbarea nu s-a mai făcut, iar Stanojevic l-a consolat pe Ozcan, care s-a întors pe bancă. Kranevitter a mai rezistat doar până la pauză însă, Ozcan fiind introdus în locul său pentru repriza secundă. Modificarea nu i-a ajutat pe cei de la Karagumruk, care au cedat cu 1-3 contra echipei de care aparține Denis Drăguș.
Crescut de River Plate, Matias Kranevitter a impresionat în tricoul echipei, iar în 2015 Atletico Madrid plătea 8 milioane de euro pentru a-l transfera. Mijlocașul defensiv a petrecut însă doar un sezon sub comanda conaționalului său Diego Simeone, fiind împrumutat mai apoi la Sevilla, iar în 2017 acesta a fost cedat la Zenit pentru 8.5 milioane.
După două sezoane și jumătate în Rusia, Kranevitter a semnat cu formația mexicană Monterrey, unde a evoluat în peste 100 de meciuri într-o perioadă de aproape 3 ani. În decembrie 2022, mijlocașul a revenit la River Plate, dar după doi ani și jumătate a dat curs unei noi oferte din Europa, semnând cu Fatih Karagumruk.
În perioada 2015-2017, Kranevitter a strâns 9 selecții la prima reprezentativă a Argentinei, unde a evoluat alături de nume uriașe, precum Lionel Messi, Sergio Aguero sau Javier Mascherano. Mijlocașul defensiv a făcut parte din lotul pentru Copa America Centenario, turneu desfășurat în 2016. În finala contra reprezentativei din Chile, Kranevitter a fost introdus în minutul 57, în locul lui Angel Di Maria, însă nu și-a putut ajuta echipa, care a fost învinsă la loviturile de departajare.