Duminică, un bărbat a dat foc vegetației uscate de pe marginea unui drum din județul Dolj. Proprietarii terenului afectat au fost amenințați cu moartea de acesta.
După ce proprietarii terenului unde s-au extins flăcările i-au cerut socoteală pentru cele întâmplate, acesta i-a amenințat că îi omoară și că le va arde locuințele.
Autorul faptei este un bărbat în vârstă de 67 de ani, din localitatea Bârca, județul Dolj. Imaginile cu incendiul pe care l-a provocat au fost surprinse de o cameră de supraveghere din zonă.
Focul s-a extins după puțin timp și a ajuns la două proprietăți din apropiere. Din cauza flăcărilor, au ars mai multe anexe pe o proprietate. Incendiul a fost provocat într-o zi cu temperaturi ridicate.
“În cursul zilei de ieri, 20 iulie, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la locuința unui bărbat, de 67 de ani, din comuna Bârca, o anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări.
Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că un bărbat de 68 de ani, din localitate, ar fi incendiat vegetația uscată de lângă locuința persoanei vătămate, incendiu care s-a propagat ulterior la o anexă gospodărească, respectiv o bucătărie de vară, fiind produs un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei.
Ulterior, focul s-a răspândit și în livada unui al doilea bărbat, de 35 de ani, unde au ars mai mulți pomi fructiferi”, au precizat polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Polițiștii care au ajuns la fața locului au stabilit că piromanul a amenințat cu moartea un bărbat și trei femei. Acesta a fost dus la audieri, după care a fost reținut.
Luni, 21 iulie, bărbatul a fost arestat preventiv. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Segarcea a admis propunerea de arestare preventivă a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea.
Astfel, bărbatul care a provocat incendiul este acuzat de două infracțiuni de distrugere și patru infracțiuni de amenințare.