Sport

Scene reprobabile la alegerile pentru președinția FRH. Cum au fost exilate din sală gloriile handbalului românesc

La alegerile pentru fotoliul de președinte al Federației Române de Handbal s-a iscat un adevărat scandal. Gloriile de pe semicerc n-au fost lăsate să intre în sala de vot!
28.04.2022 | 12:48
Scene reprobabile la alegerile pentru presedintia FRH Cum au fost exilate din sala gloriile handbalului romanesc
Scene reprobabile la alegerile pentru președinția FRH. Cum au fost exilate din sală gloriile handbalului românesc. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

28 aprilie 2022 este data la care s-au desfășurat alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Handbal. Alexandru Dedu, Bogdan Voina, Constantin Din şi Maximilian Gavrilă au candidat pentru a conduce soarta handbalului românesc în următorii patru ani. Scrutinul nu a fost însă lipsit de scandaluri.

Gloriile handbalului românesc, ținute în afara sălii în care s-au ținut alegerile la FRH

Adunarea generală a FR Handbal a început la ora 11:00, la hotelul „Marriott” din Bucureşti, acolo unde structurile sportive cu drept de vot au fost invitate să-şi mandateze reprezentanţii.

ADVERTISEMENT

În Adunarea generală a forului a avut loc însă o scenă șocantă. Gloriilor handbalului românesc nu li s-a permis accesul în sala în care aveau loc alegeriile. Cornel Oţelea, triplul campion mondial, dar și Cristian Gațu, Radu Voina, Ștefan Birtalan și alte legende au fost ținute afară, la o masă, deși sala se afla la doar zece metri distanță.

Sala în care aveau loc alegerile pentru președinția FR Handbal. FOTO: Fanatik

Cristian Gaţu, preşedinte de onoare al FRH, a transmis că îşi va da demisia dacă Alexandru Dedu va obţine un nou mandat. Acesta a fost de fapt și motivul pentru care gloriile au fost ținute în afara sălii. Cu toții sunt împotriva celui care a condus handbalul românesc în ultimii opt ani de zile.

ADVERTISEMENT

„Am venit să bem o cafea și să ne întâlnim cu foști jucători sau oameni de handbal la Adunarea Generală… dar din păcate nu cunoaștem pe nimeni. E dureros. Credeam într-o schimbare, dar la cum se derulează lucrurile, nu prea mai cred”, a declarat Cristian Gațu.

Cristina Vărzaru, scandal cu președintele de la CSM București

Remus Drăgulescu, care este președintele secției de handbal al celor de la CSM București, a protestat pentru că gloriile nu au fost primite în sala de vot. Cristina Vărzaru i-a răspuns vehement și i-a transmis că Statutul nu poate fi schimbat, spre nemulţumirea mai multor persoane aflate în jurul ei.

ADVERTISEMENT

„Cine nu-şi recunoaşte trecutul, nu are viitor. Nu e posibil ca un triplu campion, un dublu campion… de unde şi noi ne tragem seva, o parte dintre cei care sunt în sală… sunt aici nişte reprezentanţi ai unor primari sau viceprimari care au venit cu ordin să schimbe delegaţiile.

Nu au nicio tangenţă cu hanbalul. Este inacceptabil ca şi aici să apară diferite influenţe.

Suntem în urna a 3-a şi urna a 4-a. Acum 7 ani, dacă cineva ne spunea că vom ajunge în urna a 3-a cu handbalul feminin, îl trimitea direct la Socola sau la Spitalul 9. Acum iată că este o realitate”, a declarat Gheorghe Tadici.

ADVERTISEMENT