Scene șocante filmate în Constanța, acolo unde mai mulți bărbați au adus, cu o ambulanță, doi porci și i-au sacrificat într-un parc. Ulterior, animalele au fost tranșate. Totul s-a petrecut sub privirile trecătorilor.
Sărbătorile de iarnă vin cu tradiția de sacrificare a porcilor pentru masa de Crăciun. Însă, imaginația românilor ne surprinde, atunci când vine vorba de acest obicei, , iar de multe ori întrece orice limită.
Acest lucru s-a întâmplat în Constanța, în cartierul Km 4-5, pe strada Progresului, într-un parc nou amenajat. Un cetățean a surprins în imagini o scenă cum rar este întâlnită. Patru bărbați au coborât dintr-o ambulanță privată, înmatriculată în județul Ialomița, pe care au parcat-o pe aleea parcului.
Ulterior, respectivii au scos din ambulanță doi porci, pe care i-au sacrificat și tranșat. Fără să le pese că în zonă erau și alți oameni, inclusiv copii care veniseră să se joace aici, bărbații și-au desfășurat activitatea fără stres.
Deși în zona parcului se aflau mai mulți cetățeni revoltați de gestul bărbaților, niciunul nu a îndrăznit să le atragă atenția sau să îi oprească. Mai mult, nici autoritățile nu au fost sesizate în acest caz, potrivit Observator.
„Era parcarea plină de maşini, erau maşini înalte. Am văzut acolo un grup de oameni, chiar şi copii se jucau pe aici”, a transmis un martor, conform sursei citate, în urma incidentului.
Mai mult, indivizii care au improvizat o „curte” în parcul din Constanța, au venit pregătiți. Oamenii aveau o butelie, un arzător, ligheane cu apă, dar și lăzi frigorifice. După ce au tăiat porcii, ar fi încins și grătarul.
În acest caz, condițiile de igienă nu au fost corespunzătoare, iar transportul animalelor nu a fost făcut în condițiile impuse de lege. De altfel, ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) transmite că transportul cărnii de porc, inclusiv cel făcut de persoanele fizice, trebuie efectuat cu documente însoțitoare care să ateste că porcul era sănătos înainte de sacrificare.
„Trebuie știut foarte bine, în acest moment în România este legea 122 și ordinul ANSVSA 130 care reglementează circulația porcului. Se face numai cu documentele însoțitoare. Și cu autovehicule care sunt, în general, înregistrate sanitar-veterinar pentru transportul porcilor”, a informat Teodor Harabagiu, director în cadrul ANSVSA.