News

Scene șocante în Tulcea: polițist lovit cu ranga în cap, în timpul unei intervenții. Ce s-a întâmplat cu agresorul

Un polițist din Tulcea a ajuns la spital, după ce a fost lovit cu ranga în cap. Agentul a fost chemat să aplaneze un scandal.
25.08.2025 | 12:41
Scene socante in Tulcea politist lovit cu ranga in cap in timpul unei interventii Ce sa intamplat cu agresorul
Scene șocante în Tulcea: polițist lovit cu ranga în cap. Foto (descriptiv) Facebook Poliția Română
ADVERTISEMENT

Un polițist din județul Tulcea a fost transportat la spital după ce a fost lovit cu ranga în cap, în timpul unei intervenții. Incidentul șocant s-a petrecut sâmbătă seara, 23 august, atunci când oamenii legii au fost chemați să aplaneze un scandal izbucnit între doi bărbați din orașul Babadag. Unul dintre indivizi a devenit agresiv cu autoritățile.

Polițist lovit cu ranga în cap, în timpul unei intervenții în Tulcea

Doi polițiști s-au deplasat în zona respectivă pentru a calma spiritele, însă nu se așteptau să devină ținta unuia dintre scandalagii. Potrivit anchetatorilor, unul dintre bărbați a devenit agresiv cu oamenii legii și a atacat un polițist. Agentul a fost lovit cu ranga în cap, potrivit presei locale.

ADVERTISEMENT

Victima a fost transportat de urgență la o unitate medicală. Din primele date, starea acestuia este stabilă. Agresorul, un bărbat de 39 de ani, a fost imobilizat și dus la secția de poliție. Duminică, 24 august, a fost prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de ultraj.

„Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat faptul că se desfăşoară un conflict spontan între doi bărbaţi, unul dintre aceştia lovindu-l la un moment dat pe unul dintre poliţişti cu un obiect contondent în zona capului”, au transmis polițiștii din Tulcea, în urma incidentului grav petrecut la finalul săptămânii.

ADVERTISEMENT

În urma evenimentului a rezultat rănirea poliţistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale, fiind conştient şi cooperant”, au adăugat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea. În ultima perioadă, agresiunile împotriva polițiștilor s-au înmulțit.

ADVERTISEMENT

O polițistă din Dolj, amenințată cu toporul

Un incident similar a fost raportat recent în județul Dolj. O polițistă chemată să aplaneze un scandal izbucnit între mai mulți bărbați, după un accident rutier produs pe un drum național din Dolj, a fost amenințată cu toporul de unul dintre indivizi. Acesta a fost nevoită să scoată arma din dotare și să tragă un foc de avertisment.

ADVERTISEMENT