Schelă doborâtă de vântul puternic în Capitală, aproape de Cișmigiu. ISU: Nu există victime

Dan Suta   
în Hot News
22/11/2019, 12:22
Schelă doborâtă de vântul puternic în Capitală, aproape de Cișmigiu. ISU: Nu există victime GALERIE FOTO
O bucată dintr-o schelă a fost desprinsă de vântul puternic în Capitală. Sursa foto: ISU

O schelă s-a desprins parțial la o clădire aflată în construcție pe strada Ion Brezoianu din centrul Bucureștiului, foarte aproape de Parcul Cișmigiu și clubul Control. Din fericire, în urma acestui incident, nimeni nu a fost rănit, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Schelă desprinsă de vântul puternic. Două mașini au fost avariate

Schela care s-a desprins parțial din construcția aflată în lucru era amplasată pe fațada unei clădiri cu 6 etaje de pe strada Brezoianu. Vântul a suflat cu o putere foarte mare în toată dimineața în Capitală, meteorologii vorbind despre viteze de 55-60 de kilometri la oră.

Chiar dacă nu s-au numărat victime, s-au înregistrat totuși câteva pagube, mai exact, două mașini parcate acolo au fost avariate, informează agenția de știri MEDIAFAX.

La fața locului au ajuns urgent cei de la Detașamentul Mihai Vodă și Detașamentul Special de Salvatori. Echipajele vor încerca să stabilizeze schela, iar porțiunile din schelă care reprezintă un pericol pentru bucureșteni vor fi îndepărtate imediat, transmit autoritățile.

schelă bucurești vânt
Incidentul a fost semnalat pe strada Ion Brezoianu. Sursa foto: ISU

Vântul va fi rece și va sufla cu putere toată ziua

Vremea va fi în continuare deosebit de rece, iar vântul va sufla puternic astăzi. De altfel, vremea se va schimba radical din această după-amiază, meteorologii anunțând și ninsori mai spre seară. Vântul va continua să sufle cu o viteză de 45 până la 55 de kilometri. Pe măsură ce vor apărea alte informații, vă vom ține la curent.

 

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles