Sport

Schimbare de ultim moment în echipa de start a FCSB-ului! Intră Tavi Popescu. Exclusiv

Duelul dintre Universitatea Craiova și FCSB, din runda a 3-a a grupelor Cupei României, a adus o schimbare de ultim moment pentru bucureșteni în formula de start.
12.02.2026 | 19:52
Schimbare de ultim moment in echipa de start a FCSBului Intra Tavi Popescu Exclusiv
Mihai Toma, înlocuit cu Tavi Popescu pentru Craiova - FCSB. FOTO: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

FCSB are nevoie de victorie pe Ion Oblemenco pentru a se califica mai departe, iar bucureștenii trimit un prim 11 în care câțiva titulari sunt menajați tocmai pentru că în câteva zile au un noul duel cu oltenii, în campionat.

Tavi Popescu, titular în ultimul moment în meciul dintre Universitatea Craiova și FCSB

Cei de la FCSB au făcut o schimbare de ultim moment înainte de startul partidei cu Universitatea Craiova, din Cupa României. Mihai Toma, anunțat titular în confruntarea din Bănie, a fost înlocuit de Octavian Popescu.

ADVERTISEMENT

Astfel, atacul trupei bucureștene este format din Bîrligea, număr 9, iar în benzi vor fi Octavian Popescu și Mamadou Thiam. Primele informații de la fața locului vorbesc despre o accidentare pe care Mihai Toma a suferit-o la încălzire. Acesta nu va fi nici pe banca de rezerve, unde a fost trecut în locul său tânărul fundaș Dăncuș.

Echipele de start pentru meciul Universitatea Craiova – FCSB

  • Universitatea Craiova: Isenko – Rus, Stefanovic, Badelj – Mora, Băluță, Băsceanu, Anzor, Fl. Ștefan – Al Hamlawi, Etim
  • Rezerve: Silviu Lung Jr., Fălcușan, Mogoș, Crețu, Cicâldău, David Matei, Lyes Houri, Teles, Muntean
  • FCSB: Matei Popa – Crețu, Dawa, Duarte, Pantea – Baba Alhassan, Joao Paulo, Tănase – Popescu, Bîrligea, Thiam
  • Rezerve: Târnovanu, Zim, Stoian, Olaru, Radunovic, Dăncuș, Miculescu, David Popa, Lixandru

Tavi Popescu, sezon fără strălucire pentru FCSB

Tavi Popescu, cel care a debutat pentru FCSB pe când era un adolescent și a reușit să impresioneze, nu și-a mai găsit cadența din trecut și în acest sezon nu a fost la nivelul așteptat. Extrema formației bucureștene nu are niciun gol marcat în actuala stagiune, chiar dacă a fost folosit în 28 de meciuri. Acesta a reușit doar două pase de gol, chiar dacă așteptările au fost destul de mari de la el.

ADVERTISEMENT

Pentru cei de la FCSB importanța unei evoluții bune a lui Tavi Popescu în duelul cu Universitatea Craiova este cu atât mai mare cu cât bucureștenii au nevoie de victorie pentru a se califica mai departe în competiție. Orice alt rezultat ar însemna că pentru trupa roș-albastră se încheie drumul în Cupa României și încă un obiectiv ratat pentru Elias Charalambous și elevii săi.

ADVERTISEMENT