News

Schimbare importantă a condițiilor de depozitare pentru vaccinului Pfizer. La ce temperatură poate fi stocat

26.02.2021 | 11:58
Schimbare importanta a conditiilor de depozitare pentru vaccinului Pfizer La ce temperatura poate fi stocat
ADVERTISEMENT

Agenția Americană pentru Medicamente a aprobat o schimbare importantă a condițiilor de depozitare pentru vaccinul Pfizer. Temperatura la care poate fi stocat a crescut considerabil.

Pfizer și BioNTech au trimis o solicitare către autoritățile sanitare americane în acest sens în ziua de vineri, 19 februarie. Potrivit acestora, măsura ar duce atât la sporirea stabilității serului, cât și la facilitarea livrării acestuia.

ADVERTISEMENT

Până acum, serul produs de gigantul farmaceutic american în parteneriat cu germanii de la BioNTech putea fi depozitat la temperaturi foarte scăzute, între -80 și -60 de grade. Vaccinul produs de Moderna, bazat și el pe tehnologia ARN mesager, permite stocarea la -20 grade Celsius, pentru șase luni.

Schimbare importantă a condițiilor de depozitare pentru vaccinului Pfizer. La ce temperatură poate fi stocat

Agenția Americană pentru Medicamente a aprobat cererea companiei producătoare, iar serul va putea fi depozitat la temperaturi între -25 și -15 grade Celsius. Acest lucru va facilita transportul vaccinului.

ADVERTISEMENT

„FDA autorizează ca dozele congelate şi nediluate ale vaccinului Covid-19 Pfizer / BioNTech să fie transportate şi depozitate la temperaturi convenţionale utilizate în mod obişnuit pentru congelatoarele farmaceutice pentru o perioadă de până la două săptămâni. Aceasta constituie o alternativă la depozitarea dozelor nediluate la o temperatură ultra scăzută între -80ºC şi -60ºC,” a trasmis agenția printr-un comunicat, potrivit Le Figaro, citat de Mediafax.

În cererea adresată autorităților americane, reprezentanții celor două companii au adăugat și date care dovedesc „stabilitatea vaccinului” atunci când este depozitat la temperatura congelatoarelor medicale obişnuite, la o temperatură între -25 și -25 grade.

ADVERTISEMENT

Totodată, serul poate fi păstrat la temperatura normală a frigiderului, între +2 şi +8 grade, pentru o perioadă de cinci zile. În cazul serului produs de Moderna, perioada la care poate fi păstrat la temperatura unui frigider convenţional este de 30 de zile.

Directorul Centrului de Cercetare şi Control Biologic al Agenţiei Americane pentru Medicamente (FDA), Peter Marks, a precizat că schimbarea este una importantă: „această autorizare FDA este importantă şi permite transportarea şi depozitarea dozelor în condiţii mai flexibile”.

ADVERTISEMENT

Serul Pfizer este primul vaccin autorizat pentru administrarea împotriva în pandemiei de Covid-19, care a afectat întreaga planetă. În urma studiilor clinice, el a arătat o eficiență de 95%. Acesta a fost confirmată și de rezultate ale unor cercetări desfășurate în lumea reală.

ADVERTISEMENT