Ministrul educației, Daniel David, consideră că organizarea cursurilor în trei schimburi este ”o problemă majoră, care afectează calitatea actului educațional”. În consecință, acest lucru va fi interzis începând cu anul școlar 2025 – 2026.
”Conform legii învăţământului, începând cu anul universitar 2025-2026 acest lucru este interzis. Acest lucru este descurajat prin legislaţia pe care o avem, se mai dau unele excepţii doar ca să putem derula activitatea educaţională, dar sunt excepţii şi nu reprezintă ceva foarte răspândit în sistem.
Dar, este drept, şi puţine fiind, trebuie să găsim soluţii pentru a corecta această situaţie”, a declarat ministrul David. De asemenea, ministrul își dorește ca de anul viitor să nu mai existe nicio școală care să aibă toaleta în curte. Cât despre timpul pe care elevii îl alocă zilnic pentru a face teme, acesta nu ar trebui să depășească o oră sau două la liceu.
”Există reglementări, sunt reglementări mai vechi. Temele nu ar trebui, la nivelul învăţământului primar, să depăşească o oră pe zi, două ore la gimnaziu şi învăţământul liceal. De aceea îi încurajez pe profesori să se coordoneze între ei şi pe diriginţi să aibă grijă de această coordonare pentru a nu încărca mai mult decât este cazul copiii”, a explicat pe Facebook, Daniel David, conform Știrile PRO TV.
Mai mult, curriculumul în școli e prea încărcat, astfel că va fi redus numărul de discipline și de ore până la un nivel ”al bunelor standarde” care e practicat la nivel european. Pentru școlile cu toalete în curte, Ministerul Educației a alocat deja fonduri speciale, insistă David.
”Am reuşit să prindem în bugetul din acest an toate unităţile şcolare care încă aveau probleme cu unităţile sanitare. În formula metaforică, să spun aşa, erau şcolile cu toaleta în curte. Am vrut să încheiem problema asta odată, fiindcă mereu susţineam diverse şcoli, după aceea apăreau altele.
Am cerut inspectorilor să facă o analiză foarte riguroasă să ştim exact câte sunt, după aceea am solicitat buget, Hotărârea de Guvern a trecut astfel încât din acest moment mă aştept ca din toamnă, cel târziu din primăvara anului viitor, să nu mai avem această problemă”, a explicat ministrul educației.
Ministrul David crede că e ”penibil” ca în 2025 să fie introduse în unele școli cele mai noi tehnologii, în timp ce alte școli să aibă toaletele în curte. Această situație ar trebui să fie rezolvată în cel mult un an, conform ministrului.