News

Schimbări importante în activitatea medicilor de familie din România. Propunerile ministrului Alexandru Rafila

Prezent la un eveniment organizat de Universitatea de Medicină din Târgu Mureș, Alexandru Rafila (PSD) a vorbit despre o serie de schimbări în activitatea medicilor de familie.
05.12.2022 | 20:34
Schimbari importante in activitatea medicilor de familie din Romania Propunerile ministrului Alexandru Rafila
Alexandru Rafila, propuneri privind activitatea medicilor de familie: ”O gândire legată de teritorializare a fi binevenită”. Sursa foto: hepta.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Activitatea medicilor de familie din România ar putea suferi schimbări importante în mandatul ministrului Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila, propuneri privind activitatea medicilor de familie: ”O gândire legată de teritorializare a fi binevenită”

Conform spuselor oficialului social-democrat din Guvern, modul de funcţionare a asistenţei medicale primare nu atrage tinerii medici.

ADVERTISEMENT

Medicul Rafila spune că o gândire legată de ”teritorializarea” doctorilor de familie ar fi binevenită.

În opinia ministrului sănătății, modul de funcționare a asistenţei medicale primare nu oferă în mod echilibrat servicii medicale în România și nici nu atrage tinerii medici, ”deci e clar că perspectivele nu sunt cele mai bune şi cred că trebuie să regândim modul de finanțare și de organizare a acestei activități”.

ADVERTISEMENT

”Apropo de posibilitatea de a deschide nişte puncte de lucru pentru medicii de familie din rural în oraş, sigur trebuie să abordăm cu tact această propunere, dacă este posibil de implementat.

Iar faptul că am trecut de la acest sistem care a existat până în 1990 şi după aceea un timp, al teritorializării pentru medicii de familie, la un sistem în care nu avem niciun fel de evidenţă, pentru că oamenii sunt de peste tot la un medic de familie, creează foarte mari probleme.

ADVERTISEMENT

Cred că o gândire legată de teritorializare a fi binevenită”, a declarat ministrul sănătăţii în cadrul unei dezbaterii găzduite de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, conform Agerpres.

Planurile lui Rafila pentru tinerii medici din România

Ministrul Rafila a mai spus că, la ora actuală, un medic de familie nu poate cunoaşte problemele populaţiei pentru că în comunitatea în care activează sunt tot felul de persoane care nu sunt pe lista acestuia. Astfel, nu pot fi luate măsuri concrete de sănătate publică.

ADVERTISEMENT

Prin urmare, tinerii medici din acest sector ar trebuie să răspundă de o anumită comunitate. O responsabilitate ar urma să revină și autorităților. Ministrul PSD din Guvern spune că el și echipa sa ministerială ar trebui să găsească ”alternative legate de finanţarea acestui tip de servicii”.

”Cred că un tânăr medic vrea să îşi facă meseria, să ofere servicii medicale, să răspundă de o anumită comunitate şi ar trebui să ne gândim la alternative legate de finanţarea acestui tip de servicii.

Nici nu m-aş atinge în niciun fel de actuala variantă a modului de finanţare a medicinei de familie, dar aş încerca şi o alternativă, adică pentru tinerii medici care sunt interesaţi să existe o alternativă care să fie atractivă din punct de vedere al exercitării profesiei”, a mai precizat Alexandru Rafila.

ADVERTISEMENT