News

Schimbări majore pentru programul „Prima Casă”. Ce trebuie să știe cei care aplică

10.07.2020 | 12:54
Schimbari majore pentru programul Prima Casa Ce trebuie sa stie cei care aplica
ADVERTISEMENT

Schimbări majore pentru programul „Prima Casă”, schimbări pe care trebuie să le știe toți cei care se gândesc să aplice în perioada imediat următoare.

Astfel, conform formulei propusă de Ministerul Finanţelor,  programul se va numi în primul rând ”Noua Casă”. Modificările nu se opresc aici.

ADVERTISEMENT

Șeful cancelarului prim ministrului, Ionel Dâncă spune că toate aceste schimbări au fost gândite special pentru a veni în sprijinul celor care doresc să achiziţioneze o locuinţă nouă.

Programul „Prima Casă”, schimbări importante

”S-a majorat plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 euro la cel puţin 140.000 euro, cu o valoare a garanţiei de 80% din valoarea creditului.

ADVERTISEMENT

Este o modificare substanţială radicală, care are în vedere dezvoltarea sectorului imobiliar, inclusiv pentru locuinţele de până la 120 de metri pătraţi, astfel încât cei care au posibilitatea şi doresc să acceseze o astfel de facilitate să aibă posibilitatea să achiziţioneze apartamente mai mari decât cele care sunt în prezent prin programul Prima Casă”, a spus Dancă.

Interesant este că această ordonanță de urgență a fost adoptată în primă lectură, urmând ca după primirea avizului de la Consiliul Legislativ să fie adoptată în formă finală de către guvern.

ADVERTISEMENT

Atenție! Dacă vorbim despre locuinţele vechi, atunci trebuie să știți că se va garanta numai 50% din valoarea creditului, până la un plafon maxim de 70.000 de euro.

Sunt mai multe condiții pe care persoanele fizice trebuie să le îndeplinească pentru acordarea garanţiei. De exemplu, la data solicitării creditului garantat, trebuie să declare pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp

ADVERTISEMENT

De asemenea, este obligatoriu să achiziţioneze o singură locuinţă, printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile Programului. Mai mult de atât, cel care aplică are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul.

 

 

 

ADVERTISEMENT