Sport

Schimbări masive în conducerea lui Chelsea. Marina Granovskaia a părăsit clubul de pe „Stamford Bridge”

Odată cu vânzarea clubului Chelsea de către Roman Abramovich vor exista și schimbări importante la nivelul conducerii executive, iar primul om îndepărtat este președintele Bruce Buck.
22.06.2022 | 12:50
Schimbari masive in conducerea lui Chelsea Marina Granovskaia a parasit clubul de pe Stamford Bridge
Odată cu vânzarea clubului Chelsea de către Roman Abramovich vor exista și schimbări importante la nivelul conducerii executive, iar primul om îndepărtat este președintele Bruce Buck. Sursă foto: telegraph.co.uk
ADVERTISEMENT
22-06-2022
09:44

Todd Boehly, noul președinte al consiliului de administrație al lui Chelsea

Americanul Todd Boehly, cel care a cumpărat clubul de fotbal Chelsea de la Roman Abramovich, a fost numit, azi, președinte al consiliului de administrație al clubului londonez, cu efect imediat, anunță site-ul oficial al grupării de pe Stamford Bridge.

Totodată, Marina Granovskaia, omul de încredere a miliardarului rus a fost înlăturată din bordul de conducere al lui Chelsea. Ea lucra la clubul londonez din 2010 și a fost cea care a dictat în tot acest timp transferurile jucătorilor și a negociat contractele acestora.

”Îi mulțumim Marinei pentru mulți ani de servicii excelente oferite clubului și îi dorim toate cele bune în viitoarele sale aventuri”, a spus Todd Boehly, pentru site-ul clubului.

Deși nu mai face parte din consiliul de administrație, Marina Granovskaia va rămâne la dispoziția clubului în perioada următoare pentru a finaliza transferurile pregătite de Chelsea în această vară.

Gruparea de pe Stamford Bridge a fost preluată de către omul de afaceri american Todd Boehly şi consorţiul său de investitori.

Conducerea clubului Chelsea suferă schimbări drastice

Noul patron al lui Chelsea este pus pe fapte mari, însă în primul rând își dorește să scape de oamenii care au fost aduși în perioada de domnie a magnatului rus Roman Abramovich și vrea o schimbare masivă a conducerii clubului.

ADVERTISEMENT

Primul care va pleca de pe Stamford Bridge este președintele Bruce Buck, în vârstă de 79 de ani. Aflat în funcție din 2003, acesta va părăsi postul începând cu 30 iunie, dar va susţine în continuare Chelsea în calitate de consilier.

”Sunt mândru că am ajutat Chelsea să obţină succese pe teren şi să aibă un impact pozitiv în comunitate. Acum este momentul să renunţ şi să las noua conducere să construiască pe fundaţiile puternice pe care le avem.

ADVERTISEMENT

Proprietarii au o viziune convingătoare pentru viitorul echipei şi abia aştept să îi ajut să o transforme în realitate în această nouă calitate, alături de staful nostru incredibil, de jucători, antrenori şi suporteri”, a declarat Buck, conform Daily Mail.

Cu Bruce Buck la conducere, Chelsea Londra a câştigat 18 trofee majore la masculin şi 12 la feminin. În plus, clubul şi-a mărit semnificativ veniturile, a construit o bază de pregătire la nivel înalt la Cobham şi a dezvoltat una dintre cele mai apreciate academii de fotbal din lume.

ADVERTISEMENT

O pierde Chelsea pe ”Doamna de Fier”?

Următoarea pe lista plecărilor este Marina Granovskaia, directorul executiv al clubului și mâna dreaptă a lui Roman Abramovich pentru care lucrează din 1997. Presa engleză scrie că cea supranumită ”Doamna de Fier” va fi demisă până la închiderea perioadei de transferuri, astfel că Todd Boehly își va asuma mai multe responsabilități și pe acest tronson.

Granovskaia a studiat Facultatea de Limbi Străine a Universității de Stat din Moscova și a absolvit în 1997, an în care a început să lucreze pentru ”Sibneft”, compania petrolieră a lui Abramovich. În 2003, s-a mutat la Londra, la ”Millhouse Capital”, firma de administrare a activelor miliardarului rus.

ADVERTISEMENT

Loialitatea și cunoștinețele sale au promovat-o rapid, iar în 2010 a devenit reprezentantul personal al lui Roman Abramovich. De aici nu a mai fost decât un pas până la conducerea unuia dintre cele mai mari cluburi europene, Chelsea Londra, lucru care s-a întâmplat în 2014.

Îndepărtarea Marinei Granovskaia ar putea atrage cu sine și plecarea lui Petr Cech, care a fost numit consilier tehnic la Chelsea chiar de către aceasta. Fostul portar a fost rugat de către noua conducere să-și continue munca, însă rămâne de văzut dacă acesta va decide să rămână sau nu.

ADVERTISEMENT
Tags: