Schimbările climatice au început deja să transforme Pământul și, în următoarele câteva decenii, oamenii de ştiinţă se așteaptă ca aceste transformări dramatice să se accelereze, într-un răspuns continuu la emisiile de gaze cu efect de seră.
„Poate că ați experimentat deja aceste schimbări acolo unde locuiți și vă întrebați: cum va fi climatul viitorului acolo unde locuiesc? Cât de calde vor fi verile? Va mai ninge iarna?
Și cum s-ar putea schimba lucrurile dacă acționăm pentru a reduce emisiile?”, se arată în partea introductivă a unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Maryland, care au realizat şi o hartă interactivă a viitoarelor schimbări.
Titlul cercetării este „Cum va fi clima orașului meu peste 60 de ani?” şi fiecare persoană interesată va putea vedea transformările care se vor produce pe parcursul următoarelor decenii.
Pentru a găsi locuri care au o climă astăzi cel mai asemănătoare cu clima viitoare așteptată din orașul vostru, aplicația web Future Urban Climates folosește o statistică de cifre pentru mii de orașe de pe tot globul pentru a răspunde la întrebarea: Dacă aș vrea pentru să experimentez cel mai bun exemplu despre cum se așteaptă să fie clima orașului meu în viitor, unde ar trebui să merg?
Spre exemplu, o simplă apăsare pe hartă arată că în Bucureştiul anului 2080 clima va fi similară celei de acum din oraşul Negotino, din Macedonia de Nord, adică verile sunt cu 7,7 grade mai calde decât expermientăm noi în capitală, iar iernile sunt şi ele mai calde cu 5,8 grade Celsius.
Şi la Constanţa va fi cu 6,8 grade mai cald vara şi 5,2 grade mai cald iarna, similar condiţiilor climatice existente în prezent în Nea Apollonia, în Grecia.
Braşovul, în prezent un refugiu excelent pe timp de vară, va avea în 2080 un climat asemănător sudului Lombardiei, cu veri insuportabile, cu 7,5 grade Celsius mai calde decât în prezent.
„Stăm mai mult în casă, străzile sunt oarecum pustii în mijlocul amiezii, iar multe restaurante, localuri care aveau un program continuu, tind să închidă în orele amiezii”, a povestit, pentru Ştirile ProTV, Călălin Olteanu, român stabilit în Italia.