FCSB nu a reușit să-și adjudece cele 3 puncte pe Ghencea. Golul din minutul 4 de prelungiri a lui Alexandru Tudorie a restabilit egalitatea pe tabelă, iar „roș-albaștrii” au ajuns la a doilea egal consecutiv.
FCSB a rămas cu trei schimbări disponibile toată partida, după ce au fost înlocuiți doi jucători: Băluță, marcatorul golului, alături de noul transfer al campioanei României, Daniel Bîrligea. În direct la FANATIK SUPERLIGA, Andrei Vochin a avut doar un cuvânt de zis aviz schimbării atacantului: „Regulamentară”.
Ulterior, Florin Gardoș a luat cuvântul și a venit cu explicații în legătură cu meciul și cu schimbările la pauză: „Ținând cont de lotul ăsta foarte bun de jucători pe care îl are FCSB, ar fi trebuit să fie favorită. În schimb, lucrurile se întâmplă exact invers. La un club normal ar fi bucuria antrenorului să nu știe „pe cine să folosească într-un meci”, la FCSB e invers. Patronul are prea mult variante și atunci schimbă.”, a declarat Gardoș la FANATIK SUPERLIGA, show live pe site-ul FANATIK.ro, de la ora 10:30, în fiecare zi de luni, marți și vineri.
În legătură cu noile formate ale cupelor europene și cu numărul ridicat de partide pe care echipele de top le vor juca, Gardoș a venit cu o altă idee: „FCSB este una din acele echipe care va avea anul acesta foarte multe meciuri.
Sper ca cei din staff să reușească să-l convingă (n.r. pe Gigi Becali) în anumite momente că nu e cazul să facă o schimbare sau să folosească un jucător care deja poate e foarte încărcat”, a fost mesajul lui Gardoș pentru staff-ul FCSB-ului.
În momentul în care Mihai Popescu a părăsit terenul după ce a luat cartonașul roșu, Vlad Chiriceș a ieșit la încălzire. Fanii echipei se așteptau să fie introdus în partidă, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Asta pentru că Adrian Șut a coborât în poziția de fundaș central pentru prima dată în carieră, după cum a dezvăluit Cristi Coste.
„O singură dată a jucat Șut fundaș central. Un meci în pandemie, FCSB cu Slovan Liberec, cred că a fost la Giurgiu meciul. După ce a luat Cană roșu, l-au coborât pe Șut vreo 60 de minute. Au fost singurele minute din cariera lui Șut când a jucat fundaș central.”, a spus Cristi Coste.
Andrei Vochin a luat cuvântul și-a expus părerea: „În situația în care joci 11 contra 10, aia 10 care sunt pe teren trebuie să fie și jucători cu capacitate de efort. Care să poată sa suplinească absența unui coechipier”, a subliniat angajatul FRF.
Vivi Răchită l-a completat și i-a adus aminte analistului sportiv de meciul de dintre Manchester City și Arsenal, în care „tunarii” au primit roșu în prima parte a jocului.
„Psihologic, joci 20 contra 11. La calitățile fizice pe care le are Bîrligea, cred că un sfert de oră aș fi putut să joc cu el în continuare. Și să-i spun lui Bîrligea: «Alergi până nu mai poți și ridici mâna când nu mai poți, dar nu-i lași să construiască». Ăia trebuie să se epuizeze și ei într-un fel”, a adăugat Vivi Răchită.