Sport

SCM Râmnicu Vâlcea, victorie în ultimele secunde cu Rapid! CSM Bucureşti se desprinde de rivala din sezonul trecut

SCM Râmnicu Vâlcea a câştigat în ultimele secunde derby-ul cu Rapid. Campioana din sezonul trecut este abia pe locul cinci în Liga Florilor, la egalitate cu vâlcencele.
19.10.2022 | 22:37
SCM Ramnicu Valcea victorie in ultimele secunde cu Rapid CSM Bucuresti se desprinde de rivala din sezonul trecut
Jucătoarele de la SCM Râmnicu Vâlcea salută publicul. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Derby-ul etapei din Liga Florilor dintre SCM Râmnicu Vâlcea şi Rapid a fost tranşat în ultimele secunde, scor 37-36 pentru gazde. Golul victoriei a fost marcat de Jovana Kovacevic, care şi-a asumat ultima aruncare.

SCM Râmnicu Vâlcea, victorie în ultimele secunde cu Rapid!

Sala Traian a fost aproape plină pentru un nou derby al Ligii Naţionale. Vâlcencele au întâlnit campioana en-titre. Giuleştencele au un sezon mult mai solicitant, în condiţiile în care trebuie să facă faţă pe două fronturi şi asta se vede.

ADVERTISEMENT

Deşi a condus în start de meci, finalul primei reprize a aparţinut celor de la SCM Râmnicu Vâlcea, care s-au desprins în final la două goluri: 18-16. Partea secundă a fost la fel de echilibrată, iar Rapid a reuşit să preia conducerea în două rânduri.

Kovacevic a adus victoria cu câteva secunde înainte de final

Apoi elevele lui Bent Dahl au apăsat pedala de acceleraţie, reuşind să conducă şi cu trei goluri avans. Doar că Rapid a echilibrat disputa şi finalul a fost pe muchie de cuţit. Confruntarea a fost tranşată la ultima fază.

ADVERTISEMENT

Cu opt secunde înainte de final, Vâlcea a avut ultimul atac, iar aruncarea Jovanei Kovacevic a trecut pe sub Kapitanovic şi a adus victoria gazdelor. Astfel, SCM Râmnicu Vâlcea a egalat la puncte Rapidul, cele două formaţii fiind pe locurile 4, respectiv 5, cu acelaşi număr de puncte, 13.

Etapă perfectă pentru CSM Bucureşti! “Tigroaicele”, şase puncte avans faţă de rivalele Rapid şi Vâlcea

A fost o etapă perfectă pentru CSM Bucureşti. “Tigroaicele” nu au avut un meci lejer la Baia Mare, cu Minaur, însă au reuşit să se impună în final cu 26-20. Echipa lui Adi Vasile este pe primul loc în Liga Florilor, cu 19 puncte.

ADVERTISEMENT

Cristina Neagu a strălucit din nou pentru “tigroaice”, reuşind să înscrie nu mai puţin de 11 goluri în această confruntare. A doua marcatoare a fost Siraba Dembele, cu 5 reuşite.

Gloria Buzău are şansa să revină pe prima poziţie în weekend, dacă se va impune pe terenul celor de la SCM Craiova. Echipa lui Adrian Chiruţ este singura echipă cu maximum de puncte în Liga Florilor.

ADVERTISEMENT

Clasament:

Clasamentul din Liga Florilor. Sursa: flashscore.ro
Clasamentul din Liga Florilor. Sursa: flashscore.ro

Rapid şi CSM Bucureşti, “dublă” cu echipele din Norvegia în Champions League!

În acest weekend vor avea loc ultimele meciuri de handbal înainte de pauza pentru Campionatul European. CSM Bucureşti şi Rapid vor evolua în Champions League, în timp ce în Liga Florilor sunt programate celelalte meciuri ale etapei.

Pentru CSM Bucureşti şi Rapid urmează o “dublă” norvegiană. CSM-ul evoluează în deplasare la Vipers, câştigătoarea EHF Champions League, în timp ce Rapid primeşte vizita lui Storhamar.

  • 11 goluri a marcat Cristina Neagu în meciul cu Minaur
  • 8 secunde au rămas de joc pentru atacul care a decis derby-ul Vâlcea – Rapid
ADVERTISEMENT