Fotbal intern

Scrisoare deschisă: Cornel Dinu, atac dur la Ministrul de Interne

Cornel Dinu a dat publicităţii o scrisoare deschisă, în care o acuză în cuvinte dure pe Ministrul de Interne, Carmen Dan, despre care afirmă că este principalul factor de obstrucţionare a...
27.05.2017 | 00:00
Scrisoare deschisa Cornel Dinu atac dur la Ministrul de Interne
ADVERTISEMENT

Cornel Dinu a dat publicităţii o scrisoare deschisă, în care o acuză în cuvinte dure pe Ministrul de Interne, Carmen Dan, despre care afirmă că este principalul factor de obstrucţionare a refacerii stadionului Dinamo. Fosta glorie a roş-albilor foloseşte cuvinte tari la adresa oficialului guvernamental, afirmând, printre altele, că aceasta este o “retrogradă care continuă lupta de clasă” şi că “Este riscant să îi pui pixul în mână”. Redăm mai jos scrisoarea integrală a lui Cornel Dinu.

“<<Poporul român este un amestec de orgoliu delirant roman, dezbinare dacică, tembelism slav şi fundamentalism musulman>> – Mihai Ralea, 1938.  Din acest amalgam putem deduce fluctuantul comportament al amârâtei fiinţe române. Mă cutremur în durere.

ADVERTISEMENT

«Istoria se repetă cu alţi oameni şi în alte timpuri», spunea marele istoric Nicolae Iorga. Se referea, desigur, şi la noi. Trăim momente de decadenţă în toate domeniile, poate la fel de dăunătoare ca atunci când soarta ne-o hotăra cominternul prin decimatoarea luptă de clasă impusă. Acum, se zice că ar fi “sistemul”.

Tot de afară şi la fel de păgubos. Totuşi, după 1946 am avut un ministru al Justiţiei, în persoana lui Lucreţiu Pătrăşcanu, specialist în drept, iar sistemul de judecată cu asesori populari, care mai aveau bunul simţ românesc, dictându-le-n decizii o conştiinţă încă curată.

ADVERTISEMENT

În regimul Ceauşescu şi justiţia a avut specialişti de excepţie, profesorul Stătescu şi şefii de promoţie Silviu Curticeanu, de la Cluj, şef al cancelariei prezidenţiale din 1969 până în 1989, şi Nicolae Popovici. Acesta din urmă chiar i-a explicat lui Ceauşescu că, neexistând cadru legal, greviştii de la Braşov şi din mine nu pot fi condamnaţi. Şi Ceauşescu s-a conformat.

Mai amintesc doar că, după 1966, numirile în funcţii de producţie se făceau pe competenţă, şi nu pe criterii politice. La fel şi în funcţiile de stat, cu mici excepţii de linguşitori de care Orientul şi Balcanii nu pot scăpa vreodată. Bufoni la casa regelui.

ADVERTISEMENT

Şi acum avem specialişti valoroşi, dar discreţionarul care numeşte în funcţii fără nicio noimă decât aceea a găştii politice este ades devastator. Nu ne mai poate surprinde că la Interne, unde ideal ar fi să fie numit un jurist, a fost unsă o fostă secretară de şcoală provincială. Astfel, e firesc ca duduia să nu ştie sau să nu înţeleagă articolul din Constituţie care spune că se poate trece din proprietatea privată a statului în cea publică, fără însă a se înstrăina.

Proprietatea rămânând tot a statului. Te mai poate surprinde că aceasta nu înţelege că ACS FC Dinamo este un fel de ONG (societate fără scop lucrativ) în care sunt membri fondatori persoane juridice, al căror nume dacă le pronunţ ministerul ar îngheţa, şi persoane fizice, ca Lucescu, Cheran, Lupescu, subsemnatul. Nume cu rezonanţă în fotbalul dinamovist şi naţional. Aşa spune poporul!
Societatea nu este a lui Nicolae Badea, capitalist condamnabil în mintea retrogradei, ci doar simplu administrator.

ADVERTISEMENT

O putere se respectă. ŢSKA Moscova este şi acum a Ministerului Apărării, ca şi Dinamo Moscova a Internelor. Astfel, recunoscute de forurile internaţionale. Nu e cazul nostru. Noi ne autodistrugem supuşi şi acum parcă legendei Meşterului Manole. Această societate ACS FC Dinamo Bucureşti nu presupune profit, deci nu pleacă nimeni cu bani acasă (pe înţelesul dânsei), şi are un contract de asociere cu CS Dinamo (unitate a MAI) doar cu drept de folosinţă, nu de proprietate!, a unor suprafeţe din parc folosite de la înfiinţarea clubului numai de fotbal.

Ministreasa vremelnică, ca şi ultimele preşedinte ale clubului sportiv cărora e tare riscant să le pui pixul în mână, continuă lupta de clasă de tristă amintire, susţinând că “nu se poate investi într-o societate privată”!?…

Mai precizez că proprietatea privată în forma juridică în care e constituită ACS FC Dinamo rămâne în fond tot publică. Ignoranţa (prostie popular) merge mână în mână cu răutatea, neacceptând şi neînţelegând că un nou stadion este al fotbalului şi al publicului larg, în care intră şi imensa suflare a suporterilor “câinilor roşii” din ziua de azi. Nu va scoate nimeni profit din el. Eventual acesta se raportează bugetar la anul următor, pentru întreţinere.

După întoarcerea la lupta de clasă, parcă a Anei Pauker, pe care o promovează prin atitudinea faţă de această problemă, actuala ministreasă se situează în primitivismul mental al Linei Ciobanu. Aceasta, răspunzând pe la sfârşitul anilor 70 de Armată, Interne şi Justiţie, îi cerea juristului Emil Georgescu, care concepea statutul magistraţilor, “să înlocuiască cuvântul inamovibil cu ceva mai uşor”!…Aşa eram, aşa dovedim că vrem să rămânem. Ca de obicei, la noi avem şi excepţii pozitive. Din interviul juristului incontestabil care este domnul Şerban Nicolae înţelegem că doamna ministru Shhaideh, care are în subordine şi CNI, care ar trebui să construiasă, având carte, înţelegând legea şi fiind de bună credinţă nu vede niciun impediment de a da viaţă stadionului prin forma juridică actuală. Veneticilor, duceţi-vă acasă că ni se întorc strămoşii în morminte!

Închei tot cu un citat dintr-un mare om de stat, generalul Charles de Gaulle, conceput în “memoriile” scrise acasă la “Colombey les Deux Eglises”: “Grandoarea unui popor nu depinde decât de el însuşi, prin valorile pe care este capabil să le nască”, şi care îl conduc cu competenţă, îmi permit să sugerez. Nu este cazul, acum, la noi. Am avut şi noi în istorie mici luminişuri de grandoare. Şi oameni de stat care serveau naţia.

Au fost anulaţi şi atunci ca şi acum de cozile de topor de care ca o naţie supusă hrăpăreţelor instincte ale celor trei imperii între care am fost sortiţi nu cred că vom scăpa vreodată. Iar dacă nu ne vom recunoaşte bolile sociologice de care suferim, luptându-ne să le vindecăm şi nu doar să le constatăm contemplativ, nu ne vom mai reveni vreodată”. 

ADVERTISEMENT