Scrisoare deschisă pentru guvernanți! Indiferent de culoarea politică, la 30 ani de la Revoluţie

S-au făcut 30 de ani de la Revoluție!

Trei decenii în care România s-a pierdut, s-a căutat și s-a reinventat de mii de ori.

Ne-am trezit dintr-un coșmar ca să înțelegem o realitate cruntă. Un adevăr pe care, dragi politicieni, l-ați confiscat, l-ați modelat și pe care l-ați ascuns după bunul plac.

La adăpostul vostru, al tuturor guvernanților, al tuturor celor care ați condus țara, n-am mai înțeles nimic. Este adevărat că nici nu știam multe în 1989, dar de la cine să învățăm? De la voi?

De la un PSD care și-a tot schimbat inițialele, dar niciodată năravul sau oamenii? De la un PNL care a desenat, a promis, s-a încuscrit, s-a făcut frate cu dracul, cu taica-su și cu mai toată lumea, dar care a uitat să facă?

De la cine?

Am rămas fără de toate. Nu mai avem fabrici, nu mai avem uzine, nu mai avem de muncă. Nu mai avem păduri, dar punem 5 rânduri de borduri. Unele peste altele.

Digi24.ro

Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei

30 de ani în care nu ați construit spitale, autostrăzi, nimic.

Disperați, ne-am apucat să le facem singuri și donăm ca bezmeticii pentru orice cauză! Numai să avem și noi.

30 de ani în care am descoperit că în România se poate orice. Ani în care furtul, nesimțirea, prostia, tupeul, minciuna și nepotismul au fost ridicate la rang de artă. Ne-am obișnuit să murim cu zile, să murim pe capete, să n-avem nicio șansă, să nu contăm.

30 de ani în care tineretul a fugit cât a putut de tare, 30 de ani în care țara s-a rupt în atâtea bucățele încât nimeni nu le mai poate număra sau vreodată aduna.

Și de 30 de ani ne ascundeți adevărul!

Unde sunt vinovații, domnilor?

Cine a tras în noi?

Cine a stat în spatele Revoluției, cine a confiscat momentul, cine ne-a mințit, păcălit, ucis?

De câți ani mai aveți nevoie, domnilor?

Suntem în decembrie 1989 şi pe străzile Bucureştiului încă se trage. Timișoara respiră moarte, dar oferă licăr de speranță.

Digisport.ro

Cum l-a numit Anamaria Prodan pe Ronald Gavril: impresara nu s-a ferit să spună cum îl strigă pe boxer

Dumnezeule!

Este sânge peste tot.

Mor oameni nevinovaţi.

Se aude şuier de gloanţe, cad la pământ copii, tineri, taţi, mame şi fraţi. Nu se ține cont de nimic. Este o nebunie generală. Trag unii în alții, se întâmplă drame, se pun primele cărămizi ale infernului. Un infern al urmaşilor.

Al părinţilor nevoiţi să-şi ducă la groapă odrasla pentru că a îndrăznit să viseze libertate și schimbare. Al copiilor care vor crește pentru totdeauna fără mângăierea unei mame, fără sfaturile tatălui.

Şi totuşi, nu toată lumea e speriată. În anumite camere se fac şi se desfac guverne şi ministere. Aproape imediat se pune în mişcare un sistem diabolic de propagandă. Oameni care vin să ne salveze sunt linşaţi şi transformaţi în bestii cu chip uman. Se descoperă „droguri la PNȚ, mașini de scris automate” și „bani la PNL”. Corneliu Coposu e redus la tăcere, Ion Rațiu e luat la bani mărunți pentru că are papion. Radu Câmpeanu nu convinge și Regele Mihai e încă departe. Și acolo îl vor ține unii pentru mult timp. Prea mult timp.

Apoi, ca la un semn, unde era tumult s-a așternut tăcerea! Acolo unde a fost întuneric s-a făcut lumină, dar, vai, drumul către normalitate era deja confiscat.

30 de ani mai târziu!

Decembrie 2019 a scos la iveală toată fățărnicia, toată neobrăzarea și tot tupeul pe care clasa politică l-a strâns în acest timp.

A fost ca la paradă! Politicienii au vrut să fie văzuți, admirați și pozați. Cu flori, coroane, concerte, postări, toți au ieșit în lume. Vai! Unii chiar și cu o lacrimă în colțul ochilor. Alții cu același rânjet și cu speranța că poate e, din nou, o pâine de mâncat de la fraierii ăștia. Un conzonac, o măslină, orice!

Pentru că e și mâine o zi. Și mâine se întâmplă viață și tăcuți, umili, învinși o vom lua de la capăt. Fiecare cum și pe unde poate. Diaspora, în depărtări. Cei de acasă, pe aceleași baricade.

Ne-am obișnuit să trudim pentru idealurile altor nații, dar agonisim, fără să realizăm, sămânță de viitor cât pentru toate generațiile ce stau să vină.

Diaspora pune capul greu pe pernă în fiecare noapte. Au acasă, în depărtările lor care sunt, de fapt, începuturi, mame, tați, bunici, frați, copii și toate cele. Și toate chipurile astea se îngrămădesc în fiecare noapte în mintea lor. Le săgetează sufletul și inima, le sparg rărunchii și le învolburează neliniștile. Oamenii aceștia s-au obișnuit ca la ore târzii din noapte, când lacrimile se învelesc cu amintirile, greutățile și oboselile să vorbească singuri, poate cu Dumnezeul lor, cine știe!

El, Dumnezeul nostru, Dumnezeul oamenilor normali, al celor care nu uită și nu își pierd omenia, bunul simț, educația și smerenia. Al celor care au învățat să fie umili prezentului pentru a le oferi un viitor la cheie urmașilor, așa cum ne-a vorbit Regele Mihai I.

Ei au inteles! Voi, dragi politicieni, doar ați făcut act de prezență și poze cu telefoanele voastre scumpe. V-ați fălit că ați fost acolo, dar n-ați priceput o iotă din discursul său.

Ați făcut în 30 de ani averi de sute de milioane de euro într-o țară sortită în ultima perioadă unor salarii la limita subzistenței. Trăim în sărăcie, se moare de foame, unii habar n-au ce e ăla curent electric. N-avem pastile, n-avem vaccinuri, n-avem nimic. Muncim o viața întreagă pentru o pensie mizeră. Și-n tot acest timp, voi ați adunat case, vile, palate, mașini și averi. Și lumea este la picioarele voastre.

Ați ucis fabrici, ați devalizat bănci, ați dărâmat, separat, tăiat, împiedicat, secat, inundat, turnat, feliat și mai toate nenorocirile de pe pământ. Nenorociri pe care voi le-ați inventat. Unele grozăvii nici măcar nu existau, dar le-ați făcut posibile în România.

Ați promovat nepotismul, slugărnicia, șpaga și birocratia. Ne-ați învrăjbit, ne certăm ca chiorii, bugetari cu privați, meserie cu meserie, nu contează. Și când nu s-a mai putut ne-ați ciomăgit și gazat ca pe ultimii oameni.

Un singur lucru nu ați fost în stare să-l faceți! Nu ați putut repara neîntoarcerile. Și ele dor cel mai mult, ele ne fac să nu cedăm, să luptăm și să cerem vinovații!

Ce ne facem cu toate neîntoarcerile?

Ce le putem spune, la 30 de ani de la Revoluție, mamelor care și-au îngropat copiii în acel decembrie însângerat? Cum le putem alina durerile, cum le putem șterge lacrimile și cum le putem pansa rănile care nu se vor închide niciodată?

Cât să le mai mințim pe femeile astea, domnilor?

Ce să le spunem despre neîntoarcerile copiilor pierduți pentru totdeauna?

Cât să-i mai păsuim pe vinovați?

Am trăit 30 de ani chinuți, subjugați, cotropiți, mințiți, vânduți, trădați. Dar am rezistat. Ne-am transformat într-o țară care își crește copiii în dramă. Copii care n-au avut, copii care au plâns cât pentru două eternități, copii care au trăit cu dor, copii care și-au dorit aproapele aproape.

Suntem o țară de copii fără părinți. Unii au avut familie, dar n-au știut niciodată ce e aia. Au stat despărțiți luni de zile, poate ani. Au muncit pământul altora, au săpat, au udat, au cules.

Și în fiecare clipă au dus dorul. Unul altuia, unul celuilalt. Au plâns bărbătește, au strâns din dinți, au înjurat, au blestemat, dar au mers mai departe.

Și după 30 de ani, această nație asuprită așteaptă un răspuns, poate două!

Cine sunteți și ce mai vreți de la noi?

Unde sunt vinovații, domnilor?