Scrisoarea EMOŢIONANTĂ a lui Xavi pentru Aragones

 Unul dintre cei mai afectaţi oameni de moartea lui Luis Aragones este Xavi Hernandez, omul care a condus Spania spre cucerirea celor trei titluri supreme între 2008 şi 2012. Mijlocaşul Barcelonei a oferit presei spaniole sîmbătă o scrisoare deschisă emoţionantă în care îşi exprimă profundul regret pentru dispariţia celui care i-a fost mentor şi care l-a responsabilizat prin sarcinile pe care i le-a trasat.

“«Dumneavoastră nu sînteţi japonez, dumneavoastră înţelegeţi ce spun». Asta mi-a spus într-o noapte. Parcă îl văd, în camera unui hotel şi ştiu că-mi va lipsi. Mult. Pentru că eu ţineam mult la Luis Aragones. Şi cu Luis am vorbit mult. Ştiam că nu se simţea bine, dar niciodată nu m-am gîndit că are ceva atît de grav, că ne va părăsi atît de curînd, în felul acesta. «Sînt bine, sînt bine», îmi spunea cînd îl întrebam. Vorbeam din cînd în cînd cu el, pentru că pentru mine mereu, din prima zi în care l-am cunoscut, a fost un exemplu absolut. Cred că este antrenorul cu care am petrecut cele mai multe ore vorbind despre fotbal. Urca în cameră şi vorbeam ore întregi, uneori despre stil «asta e cheia, Xavi, să ştim ce vrem să jucăm», mereu vorbeam despre importanţa de a aduce împreună jucătorii tehnici şi despre cît era de important să nu îţi fie teamă de nimeni, de nicio echipă, indiferent cît de mult ar alerga faţă de tine. «Tu şi cu mine ştim că mingea aleargă mai mult decît ei. Şi că ne ne descurcăm mai bine cu balonul decît ei», mi-a spus. Cu Luis am cele mai frumoase amintiri despre o discuţie, despre o întîlnire pe coridor, de o întîlnire la masă, pentru că mereu rămîneai cu ceva după ce vorbeai cu el. Şi mereu avea dreptate, mereu”.

“Luis îţi spunea în faţă totul; te urmărea la antrenament, se apropia de tine şi-ţi spunea: «Dumneavoastră faceţi pe deşteptul cu mine, aţi venit să vă antrenaţi şi nu văd că faceţi asta. Mie nu-mi plac nesimţiţii!» Şi pleca. Luis nu te minţea niciodată, îţi spunea în faţă. «Tu nu joci pentru că ai fost o ruşine săptămîna asta», «Eşti obosit sau ce?», «Azi ai fost fantastic, săptămîna asta o să faci totul perfect», «Crezi că sînt prost, că sînt tîmpit?» Aşa era Luis, de aproape, veritabil. Acum cîteva zile mi-am amintit o poveste despre prima dată cînd m-a convocat la naţională. Nu mă chemase la prima acţiune şi, în septembrie, abia ajunsesem şi el mă aştepta. «Ce credeai dumneata? Că nenorocitul ăsta bătrîn nu o să te aducă la lot, ă?» Iar eu, speriat, i-am zis: «Nu, nu, nici o clipă nu am gîndit aşa ceva, mister». Şi el, în cel mai pur stil Luis, mi-a spus: “Da, da, da, crezi că mă păcăleşti. Hai sus şi vorbim după aceea». Şi am vorbit şi în ziua aia ore în şir”.

“Luis e fundamental în cariera mea şi în istoria La Roja. Fără el, nimic nu ar fi fost la fel, imposibil. Cu el a început totul, pentru că ne-a adunat pe noi, cei mici, Iniesta, Cazorla, Cesc, Silva, Villa… Cu Luis am făcut o revoluţie, am schimbat furia cu mingea şi am demonstrat lumii că se poate cîştiga jucînd bine. Dacă nu cîştigam Euro, nu cîştigam nici Mondialul, bineînţeles, că, în cazul Mondialului a fost fundamentală venirea lui Del Bosque, alt fenomen. Luis a avut viaţă grea, dar el a fost cel care ne-a arătat drumul, care a impus Spaniei stilul pe care îl are azi. În privinţa asta am fost mereu de acord. Luis a fost cel care a văzut soluţia şi a mizat pe pitici. «O să-i bag pe ăia buni, pentru că sînt atît de buni încît cu ei vom cîştiga Euro». Şi l-am cîştigat. A fost inteligent şi curajos. În plan personal, Luis m-a făcut să mă simt important cînd eu însumi aveam o părere dezastruoasă despre mine. M-a făcut liderul naţionalei cînd eu nu eram un lider nici la Barça. «Aici tu comanzi», mi-a spus,«şi să mă critice pe mine». Am decis să-i răsplătesc încrederea pe teren. Dacă am fost ales cel mai bun fotbalist de la Euro 2008, a fost graţie lui, deşi el mereu nega asta. Faţă de mine a făcut gesturi de neuitat. La Mondialul din Germania nu eram în formă, dar m-a aşteptat. Venea să mă vadă la Barcelona, preocupat de starea genunchiului meu. Paredes (preparator fizic) a venit să mă vadă pe durata recuperării… Luis mă suna o dată la două, trei zile. «Grăbeşte-te Xavi, nu dormi pe tine, că te aştept». Cuvîntul fotbal, în dicţionar, ar trebui să aibă alături poza lui Luis. Luis era fotbalul transpus într-un om, fotbalul personificat. Adio, mister. Şi mulţumesc pentru tot. Şi să ştiţi: dumneavoastră şi eu nu am fost niciodată japonezi”.