News

Scrisoarea unui fost pușcăriaș: “Am stat 20 de ani la închisoare! Să vă spun ce am învățat despre izolare”

15.04.2020 | 12:38
Scrisoarea unui fost puscarias Am stat 20 de ani la inchisoare Sa va spun ce am invatat despre izolare
Scrisoarea unui fost pușcăriaș: "Am stat 20 de ani la închisoare! Să vă spun ce am învățat despre izolare" SURSA: hepta.ro
ADVERTISEMENT

O femeie de 41 de ani care a petrecut 20 de ani după gratii a scris o scrisoare despre perioada petrecută în închisoare. În plină pandemie de coronavirus, foarte multă lume se plânge de dificultățile perioadei de izolare de acasă, iar în scrisoarea publicată de Guardian, fostul deținut explică ce a învățat despre izolare. 

Scrisoarea unui fost pușcăriaș: “Am stat 20 de ani la închisoare! Să vă spun ce am învățat despre izolare”

“Privesc ploaia în afara ferestrei dormitorului meu de câteva ore. Un sentiment ciudat și familiar mă bântuie în timp ce observ lumea exterioară din interiorul a patru pereți. Încep să simt că această cameră este tot ceea ce am cunoscut vreodată. Mă simt dezorientată, de parcă aș fi încă în închisoare. Îmi sorb cafeaua și îmi limpezesc gândurile.

ADVERTISEMENT

Sunt o femeie de 41 de ani care și-a petrecut aproape jumătate de viață în închisoare. Uneori mă tem că nu pot contribui cu nimic semnificativ în societate, dar cu o pandemie globală care forțează o mare parte a lumii în izolare, am o oportunitate neașteptată: să împărtășesc lecțiile și experiența mea în închisoare care ar putea să îi ajute pe alții să se adapteze.

Când am fost eliberată, am intrat fără să știu într-un alt blocaj. Eliberarea condiționată a însemnat să port un dispozitiv GPS la gleznă pentru primul an al așa-numitei mele libertăți. A trebuit să fac un orar săptămânal și mi s-a permis să merg doar în locații aprobate pentru ziua respectivă. Locațiile aprobate au constant în: muncă, biserică, programări medicale, magazin alimentar, bancă, oficiu poștal și benzinărie. 

ADVERTISEMENT

“Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în această perioadă a fost să accept circumstanțele așa cum erau”

Doar nevoile esențiale ale vieții zilnice. Cel puțin trăiesc în arest la domiciliu și două pedepse de 10 ani de închisoare m-au pregătit pentru izolarea la nivel mondial. Deciziile de izolare ale guvernelor din întreaga lume sunt mai mult sau mai puțin severe, însă o treime din populația planetei se află sub un anumit tip de blocaj sau restricție. Unii s-ar putea întreba dacă mi se pare iritant faptul că oamenii consideră aceste decizii drept un arest la domiciliu. Nu mi se pare. Nu contează cum am ajuns oricare dintre noi aici sau cum îl numiți, este dureros și dificil

În închisoare, tindeam să cred că zidurile sunt tot ceea ce există. Au rămas nepăsători suferinței mele și se închideau puțin mai mult în fiecare zi. Am refuzat să fac pace (n.r. cu zidurile). Am rezistat, am țipat spre cimentul drept și rece. Credeam că îmi voi pierde mințile când mă rupeam încet de lume, însă atunci s-a întâmplat ceva.

ADVERTISEMENT

Pe măsură ce lumea exterioară a dispărut, o nouă lume a luat formă. Lumea mea a ieșit la suprafață din interior, de parcă a așteptat mereu să facă acest lucru. Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în această perioadă a fost să accept circumstanțele așa cum erau, apoi să-mi schimb perspectiva asupra lor. Spre surprinderea mea, când am făcut acest lucru, zidurile cândva amenințătoare, cu graffiti obscen și vopsea ștearsă, s-au transformat. Nu mă mai țineau ostatică, ofereau refugiu.  

“Înainte de închisoare, viziunea mea despre lume fusese destul de limitată și egoistă”

Casele noastre devin sanctuare, nu închisori. Nu suntem blocați, ci mai degrabă amenințarea de boală și sute de alte lucruri sunt blocate, printre care distracțiile și alte lucruri pe care le considerăm priorități. 

ADVERTISEMENT

Solitudinea te provoacă să privești lucrurile altfel. Înainte de închisoare, viziunea mea despre lume fusese destul de limitată și egoistă. Am încercat să îmi modelez realitatea după voia mea. Viața nu a fost despre mine. A trebuit să învăț ce era în controlul meu și ce nu era. Am descoperit, de asemenea, că timpul există în raport cu o emoție sau experiență și încetinește sau accelerează în funcție de capacitatea mea de a fi prezentă. Așadar, am învățat cum să alunec împreună cu timpul, fără să mă grăbesc, fără să amân. 

Cum arăta asta? A fost foarte simplu și doar trebuia să acord atenție. Am citit cărți cu atenție. I-am ascultat profund pe alții. Am dat toată atenția fiecărei activități, oricât de mică ar fi fost. Această implicare deplină mi-a întărit recunoștința și recunoștința mi-a întărit voința. 

“Acum, mă uit pe fereastră și mă tem de altă închisoare”

În urmă cu doar câteva săptămâni, mi s-a spus că o comisie pentru eliberare condiționată a aprobat eliminarea monitorizării GPS de pe gleznă. După ce am auzit știrea, am sărbătorit cu planuri de a-mi vizita prietenii din Dallas și Austin. Mi-am permis să visez din nou la un loc de muncă mai bun, loc mai bun de trăit și viață socială înfloritoare. În sfârșit, libertatea a fost la îndemâna mea când zidurile m-au amenințat că se vor închide din nou. 

Acum, mă uit pe fereastră și mă tem de altă închisoare. La începutul săptămânii vorbeam cu fratele meu despre nedreptatea tuturor lucrurilor: “De ce se întâmplă acum? Tocmai când m-am eliberat de monitorizare, când mi-am recuperat viaţa, lumea întreagă este blocată”. El a râs: “Soră iubită, lumea întreagă nu conspiră împotriva ta. O pandemie nu se întâmplă doar pentru a întrerupe planurile”.

Am zâmbit: “Aveţi dreptate, viaţa nu este despre mine”. După ce am închis, am păşit pe podea aşa cum des am făcut-o în celula mea. Am atins pereţii micului meu apartament şi am ştiut că se vor transforma ori într-o celulă, ori într-un refugiu. Am decis că refugiu sună mai frumos pentru mine acum”, se arată în scrisoare publicată în Guardian.

ADVERTISEMENT
Tags: