Din informațiile obținute de FANATIK, Mirel Rădoi a fost foarte deranjat pe final de joc de faptul că Ștefan Baiaram nu mai alerga în ritmul pe care și l-ar fi dorit el, astfel încât a vrut să îl scoată pur și simplu de pe teren pe cel mai în formă jucător al oltenilor, în condițiile în care efectuase deja toate cele cinci modificări, iar acest lucru ar fi însemnat, în mod evident, că echipa sa ar fi trebuit să evolueze în inferioritate numerică în ultimele minute.
Universitatea Craiova pare de neoprit în Superliga României. Oltenii au obținut o nouă victorie, echipa lui Mirel Rădoi impunându-se cu 2-0 pe teren propriu, în fața celor de la Farul Constanța. La final, antrenorul grupării din Bănie a refuzat, fără să își motiveze decizia, să se prezinte în fața jurnaliștilor la conferința de presă.
Oltenii își continuă forma de zile mari. Universitatea Craiova a dominat jocul cu Farul de pe Ion Oblemenco și s-a impus clar, cu 2-0. Fanii echipei din Bănie au, de la o etapă la alta, speranțe tot mai mari că favoriții lor vor câștiga în sfârșit titlul.
Mirel Rădoi a luat o decizie greu de explicat după victoria cu Farul. Antrenorul echipei din Bănie a refuzat să se prezinte la conferința de presă și la flash-interviu. În locul său, a fost prezent secundul grupării din Banie, Mihai Ianovschi.
Mihai Ianovschi a mers la conferința de presă în locul lui Mirel Radoi și a dat de înțeles că principalul Universității Craiova s-a simțit rău. Totuși, nu este prima oară când antrenorul alege să nu se prezinte în fața jurnaliștilor în acest sezon.
Antrenorii din Superliga României au obligația de a se prezenta, indiferent de rezultat, la conferința de presă, pentru a vorbi despre evoluția jucătorilor lor. Mirel Rădoi va explica, cel mai probabil, în zilele următoare motivul pentru care a ales să evite orice fel de interacțiune cu jurnaliștii.
În cele din urmă însă, tehnicianul a renunțat la idee, după ce colaboratorii săi au intervenit în acest sens. Așadar, Baiaram a rămas totuși pe teren până la fluierul final.
Echipa din Bănie s-a impus cu scorul de 2-0 în acest meci, grație golului marcat de Nsimba în minutul 22 și în urma autogolului lui Dican din minutul 76. Astfel, liderul din Superliga și-a mărit avansul față de Rapid, ocupanta poziției secunde, la 4 puncte și, în plus, gruparea din Bănie rămâne neînvinsă în actuala stagiune.
Deși a fost convocat pentru meciurile naționalei României contra Canadei și Ciprului, Ștefan Baiaram nu a fost folosit de selecționerul Mircea Lucescu, chestiune care bineînțeles că a generat o nemulțumire din partea oltenilor.
„Eu, fiind oltean, sunt subiectiv. Cred că și Baiaram și Mitriță meritau mai mult. Însă, se cam știe că domnul Lucescu a avut o supărare așa pe olteni. Sper ca ea să fie doar în percepția mea, dar aceasta este impresia noastră, a oltenilor. Marea decepție este clar că nu am câștigat cu Cipru, era important să câștige indiferent de cine juca.
Însă cred că cei pe care i-am numit aveau calitățile și valorarea necesară pentru a ajuta echipa. Decizia este a antrenorului, el hotărăște cine joacă sau nu. Supărarea lui Mircea Lucescu pe olteni este izvorâtă din anii lungi în care i-am petrecut pe teren și în afara lui.
Să sperăm că este doar o impresie a mea, care să fie infirmată la următoarele convocări la echipa națională. Baiaram este tânăr și urcă, Mitriță a confirmat în ultimii ani… ar fi meritat o prezență mai mare în cadrul grupului”, a spus, de exemplu, Pavel Badea la FANATIK SUPERLIGA.